Departe de a fi rezolvate in principiu la intalnirea de sambata a sefilor diplomatiilor celor cinci membre permanente ale Consiliului de Securitate, rolul ONU si calendarul transferului suveranitatii Irakului catre populatie au constituit o noua provocare pentru Franta si SUA si motiv de divergente, reactualizand scenariul transatlantic de dinaintea interventiei militare din Golf, la inceputul anului.
-Plec de la aceasta intalnire incurajat de faptul ca ne-am inteles in anumite chestiuni. Recunosc totodata ca mai exista dificultati si neintelegeri la care trebuie sa mai lucram-, a exprimat esecul negocierilor de la Geneva, intr-un limbaj extrem de diplomat, secretarul american de stat Colin Powell.
Pe scurt, Statele Unite si Marea Britanie, de o parte, Franta si Rusia, oarecum secondate de China, de cealalta parte, nu au reusit sa se inteleaga asupra modalitatilor practice de transferare a puterii politice catre poporul irakian, parte a negocierilor menite sa conduca la acceptarea de catre Consiliul de Securitate a solicitarii Washingtonului privind crearea unei forte multinationale pentru Irak. Documentul redactat de oficiali SUA prevede mentinerea acestei forte sub comanda americana si augmentarea rolului ONU prin implicarea acesteia in organizarea alegerilor irakiene si a intregului proces politic si de reconstructie.
Indeplinindu-si promisiunea de a aduce amendamente la rezolutia americana, reprezentantul Frantei, Dominique de Villepin, a propus crearea unui nou guvern irakian in decurs de o luna, redactarea unui proiect de constitutie pana la sfarsitul anului si organizarea alegerilor pana la primavara. -Interesante, dar total irealizabile-, a respins sec Colin Powell propunerile Parisului, subliniind ca Washingtonul nu va accepta sa fie marginalizat in procesul de tranzitie politica a acestei tari. Secretarul de stat a facut astfel trimitere la o propunere franco-germana privind sporirea competentelor ONU prin inlocuirea sau dublarea administratorului civil al Irakului, americanul Paul Bremer, cu un reprezentant al comunitatii internationale.
-Este simplu sa faci teorii despre suveranitate, ocupatie si eliberare, dar practic nu se pot organiza lucrurile dupa calendarul- propus de ministrul francez, a adaugat Powell, care vrea sa creada ca reactiile in legatura cu proiectul american de rezolutie sunt -in general favorabile- printre cei 15 membri ai Consiliului de Securitate ONU.
El a apreciat ca, de aceasta data, o situatie de veto nu este previzibila, trimitere la amenintarile Frantei si Rusiei, din februarie anul acesta, la adresa unui text de rezolutie care ar fi deschis calea unui conflict. Totusi, Powell nu este foarte sigur pe el: -In ceea ce priveste dreptul de veto, nu se poate prezice nimic-.
Rusia, care a prezentat, de asemenea, amendamente la proiectul american, -incearca sa joace un rol pozitiv-, a transat Powell tabara opusa, indicand ca vor avea loc discutii si cu Germania, membru nepermanent al Consiliului de Securitate, cosemnatar al proiectelor de amendamente depuse de Franta.
La randul lui, reprezentantul Parisului a criticat cererile militare ale SUA, comentand ca desfasurarea de mai multe trupe in Irak nu va satisface setea irakienilor de suveranitate.
Aceasta o va experimenta pe propria piele Colin Powell, aflat ieri la Bagdad, pentru prima data dupa sfarsitul ostilitatilor majore, in cadrul unui turneu ce va include si Kuweit.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















