
Viitorul Chinei este amenințat de vârstnici
Lucruri care erau de dorit în trecut, precum controlarea creșterii demografice, și a căror realizare era considerată un succes devin acum, în plină criză economică și socială, un impediment major în dezvoltarea statelor. Controlul nașterilor a fost una dintre politicile de succes ale ultimelor decenii. La începutul anilor ‘70 femeile dădeau naștere, în medie, la 4,3 de copii de fiecare. În același timp, populațiile din statele sărace se înmulțeau cu o viteză uluitoare, ceea ce i-a îndemnat pe demografi să lanseze o avertizare, potrivit căreia planeta putea susține până la 16 miliarde de persoane înainte să ajungă la foamete și războaie. Guvernele din întreaga lume au fost alarmate și au adoptat politici de planificare familială, cel mai aprig fiind cel din China. Țara chineză a renunțat în 1979 la declarația lui Mao, potrivit căreia „puterea țării rezidă în populația sa nenumărată“, fiind declanșată politica coercitivă a „copilului unic“, marcată de avorturi forțate și de amenzi usturătoare. În peste 70 de țări a fost înregistrată însă o scădere a creșterii demografice sub nivelul necesar înlocuirii sănătoase a populației. Populația continuă să crească ușor, iar în 40 de ani demografii se așteaptă la o stabilitate de 9 miliarde de suflete, un număr ușor de ținut sub control. Deși pentru planetă politica planificării familiale este benefică, pentru state este periculoasă. Atunci când oamenii fac mai puțini copii și trăiesc cu 30-40 de ani mai mult decât în urmă cu un secol, rezultă un număr mai mare de pensionari și mai puțini muncitori care să-i susțină. Până în 2050, două miliarde de oameni vor avea peste 60 de ani, în țările bogate proporția ajungând până la una din 3 persoane. Aceasta înseamnă micșorarea forței de muncă, încetinirea creșterii economice, taxe ridicate pentru acoperirea pensiilor și asistenței medicale pe termen lung. Politica copilului unic din China a redus nașterile cu până la 400.000, dar acest lucru a dus, în schimb, la îmbătrânirea prematură a populației și la un dezastru economic. Forța de muncă chineză se va reduce în următorii 6 ani, până la jumătatea secolului scăzând cu 23%, iar persoanele în vârstă vor depăși numărul copiilor peste 20 de ani, neplata pensiilor fiind și ea o consecință. Fiecare al treilea chinez va avea peste 60 de ani, iar pentru fiecare pensionar vor fi doar 1,6 adulți. Mai mult, în China de azi sunt cu 50 de milioane mai mulți bărbați decât femei, dintre care 32,7 mil. au sub 20 de ani și mulți dintre ei nu-și vor găsi niciodată o soție. Numărul oficial al avorturilor este și el șocant: 13 milioane pe an, plus avorturile din clinicile ilegale și cele peste 10 mil. de pastile de „a doua zi“ vândute anual. Astfel că, după 30 de îndoctrinare, China nu va mai putea reveni niciodată la familii numeroase, întrucât efectele urbanizării fac ca familiile să fie mici și slăbesc credința că mai mulți copii sunt o asigurare pentru bătrânețe. China este obligată acum să îmbătrânească frumos, însă costul strângerii de bani pentru pensionarii de mâine întunecă perpectivele creșterii economice chiar dinainte de începerea declinului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















