Principalul partid bavarez are, începand de sambătă, un nou lider, în persoana ministrului regional al economiei, Erewin Huber, în varstă de 61 de ani. El l-a înlocuit pe Edmund Stoiber care, după 14 ani şi-a părăsit atat postul de şef al Uniunii creştin-sociale (CSU), aliată, la scară federală, a creştin-democraţilor cancelarului Angela Merkel, cat şi de premier al unuia din cele mai puternice landuri din Germania. Pus în dificultate de neînţelegerile din interiorul partidului, Stoiber, în varstă de 66 de mai, şi-a anunţat plecarea încă de la începutul anului. Pe acest fundal, CSU a hotărat să separe funcţia de lider de partid de cea de ministru-preşedinte. Această înlocuire, notau agenţiile internaţionale de presă, nu înseamnă şi o shimbare -la faţă- a partidului însuşi, noii conducători fiind de fapt foşti nomenclaturişti care au făcut carieră sub Stoiber înainte de a se ridica împotriva lui. În ce-l priveşte pe Stoiber, el speră să-şi păstreze mandatul de deputat bavarez, dar se va muta cu serviciul la Bruxelles, în fruntea unui grup însărcinat să reducă din birocraţia europeană.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















