
Aproximativ doi americani din trei se declară în favoarea pedepsei cu moartea, această tendință fiind una stabilă de zeci de ani, iar aproape jumătate dintre ei cred că ar trebui aplicată în mai multe cazuri, potrivit unui sondaj publicat marți de Institutul Gallup. Sondajul arată că aproximativ 65 la sută dintre americani se pronunță în favoarea pedepsei capitale care să fie aplicată persoanelor găsite vinovate de omor, în timp ce 31 la sută dintre ei se opun acestei metode controversate. Această tendință se menține stabilă încă din anul 1936, cånd Institutul Gallup a început să sondeze opinia publică americană pe acest subiect. În acea perioadă, procentul celor care susțineau pedeapsa cu moartea era de 59 la sută dintre locuitorii Statelor Unite. În anul 1994, tendința în favoarea pedepsei capitale a înregistrat un maxim de 80 la sută, cu specificarea că în acea epocă criminalitatea făcea parte din preocupările majore ale americanilor, subliniază Gallup. De asemenea, ancheta arată că aproape jumătate dintre populația americană, mai exact un procent de 49 la sută, sunt de părere că pedeapsa cu moartea nu este acordată destul de des. Aceasta, în pofida faptului că 59 la sută dintre ei apreciază că o persoană nevinovată de omor a putut fi totuși executată în cursul ultimilor cinci ani. La polul opus se clasează cei care consideră că pedeapsa capitală este aplicată suficient de des, un procent de 24 la sută dintre americani fiind de această părere. Mai mult, există și o categorie de americani care consideră că această cruntă pedeapsă este aplicată chiar prea des, această opinie avånd-o un procent de 20 la sută dintre ei, cifră care se află în creștere în raport cu anii trecuți. Susținătorii pedepsei cu moartea sunt mai numeroși printre republicani (81 la sută) decåt printre democrați (48 la sută). Sondajul a fost realizat prin telefon în perioada 1-4 octombrie, pe un eșantion de 1.013 persoane în vårstă de peste 18 ani și are o marjă de eroare de patru puncte procentuale. Statele Unite au executat 40 de condamnați la moarte de la începutul anului 2009. La 15 septembrie, un condamnat la moarte din Ohio, Romell Broom, a așteptat două ore pentru ca echipa de execuție să-i găsească o venă pentru a-i administra injecția letală, înainte de a se întoarce în viață în celula sa, fapt fără precedent în Statele Unite în ultimii 60 de ani. Execuția ratată a relansat dezbaterea privind această metodă de execuție, a cărei punere în aplicare a întåmpinat numeroase dificulăți în ultimii ani, dar care a fost validată de Curtea Supremă din Statele Unite în 2008.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















