Home În Lume După Guantanamo, urmează închisoarea de la Bagram

După Guantanamo, urmează închisoarea de la Bagram

DISTRIBUIŢI

După o serie de măsuri luate în privința centrului de la Guantanamo, administrația Obama mai are de rezolvat problema închisorii de la Bagram, în Afganistan, care oferă condiții mult mai severe celor 600 de deținuți ai săi. Prizonierii de aici o duc mult mai rău decât cei de la Guantanamo, au mai puține drepturi, un avocat care să îi reprezinte, fiind ceva aproape imposibil de obținut. Mulți sunt ținuți în cuști uriașe, fiind suspectați că ar fi combatanți talibani, iar pe timpul lui Bush și accesul jurnaliștilor sau al militanților pentru drepturile omului era interzis în această bază. Agravarea conflictului din Afganistan și faptul că administrația Bush a preferat în septembrie 2004 detenția de la Bagram ca destinație pentru suspecții de terorism, în defavoarea celei de la Guantanamo, au făcut ca numărul deținuților de la Bagram să crească de șase ori în ultimii patru ani.

Un nou centru de detenție ar costa zeci de milioane de dolari

Obama va trebui să ia o serie de decizii legate de închisori, fiind nevoit să ia în calcul varianta construirii unui centru de detenție, de 60 de milioane de dolari, care să ofere condiții mai bune prizonierilor și să dovedească un angajament pe termen lung din partea SUA. Șeful de la Casa Albă a cerut deja săptămâna trecută o amânare a hotărârii legată de procedurile de la Bagram și a dat un ordin separat, ca procurorul general și secretarul Apărării să studieze politica cu privire la deținuți și să îi ofere un raport peste șase luni. Decizia ar putea fi luată mai devreme, din cauza extinderii operațiunilor împotriva talibanilor, a unei posibile noi închisori la Bagram și a unui ordin al Curții federale. Potrivit avocaților administrației Bush, aproape toți deținuții de la Bagram au fost capturați pe câmpul de luptă, ei reprezentând un real pericol, iar acest lucru le conferă alte condiții de detenție decât cele de la Guantanamo. Peste 200 de militanți, capturați în Afganistan și Irak, au fost transferați în secret, de armata americană, către serviciile secrete din Arabia Saudită, Egipt și alte națiuni, administrația Obama urmând să decidă și soarta cetățenilor străini capturați în Afganistan.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.