
Regina Elizabeth a II-a și prințul Philip vor efectua o vizită de stat în Franța, în perioada 5-7 iunie, la invitația președintelui François Hollande, pentru a marca 70 de ani de la Debarcarea în Normandia, a anunțat luni Palatul Buckingham, relatează AFP. "Regina, însoțită de ducele de Edinburgh, va efectua o vizită de stat în Franța, în perioada 5-7 iunie (…), la invitația președintelui Franței" François Hollande, anunță palatul într-un comunicat. "La 6 iunie, regina și ducele de Edinburgh vor asista la festivitățile din Normandia, marcând 70 de ani de la Debarcare", se precizează în comunicat. "Pe 6 și 7 iunie, Majestatea Sa și Alteța Sa regală vor participa la ceremoniile de la Paris, în cadrul vizitei lor de stat, și vor fi primiți la Palatul Elysée de către președintele François Hollande", adaugă Palatul Buckingham. Ultima vizită în Franța a reginei, în vârstă de 87 de ani, a avut loc în 2004, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la Debarcare. Cuplul regal și-a redus foarte mult vizitele în străinătate. Ultima a avut loc în octombrie 2011, în Australia.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















