Home În Lume Elvețienii vor vota duminică asupra limitării salariilor exagerate ale directorilor de companii

Elvețienii vor vota duminică asupra limitării salariilor exagerate ale directorilor de companii

DISTRIBUIŢI

Elvețienii vor vota duminică asupra "salariilor abuzive" ale directorilor de companii, sumele astronomice pe care aceștia și le ofereau ajungând să convingă 100.000 de persoane să semneze o inițiativă cetățenească care dechide procedura de vot. Inițiativa cetățenească este un drept al cetățenilor elvețieni, prin care aceștia pot face propuneri de modificări legislative. Dacă inițiativa reușește (sunt strânse 100.000 de semnături la nivel federal, într-un interval de 18 luni), atunci aceasta este supusă la vot, prin referendum. Textul supus duminică votului popular, denumit Inițiativa Minder, după numele inițiatorului său, reîntărește considerabil drepturile acționarilor, în scopul de a împiedica acordarea de salarii și bonusuri prea mari, precum cel de 15 milioane de franci elvețieni (12 milioane de euro) acordat în 2011 directorului Novartis, 10 milioane lui Ernst Tanner, directorul Lindt & Sprüngli, 12,5 milioane șefului Roche, Severin Schwan, sau 11,2 milioane directorului Nestlé, Paul Bulcke. Dacă cetățenii elvețieni vor accepta această inițiativă, după cum estimează sondajele, Elveția "va avea cel mai rigid drept comercial din lume", au avertizat oponenții proiectului, reuniți într-un comitet denumit "Nu inițiativei Minder".

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.