
Pandemia de gripă A H1N1 poate provoca moartea a milioane de persoane și anarhie în cele mai sărace țări din lume dacă statele bogate nu vor aloca un miliard de euro pentru a cumpăra vaccinuri și antivirale în aceste zone, conform unui raport ONU. „Țările unde serviciile sanitare sunt depășite de HIV/SIDA, tuberculoză sau malarie vor avea dificultăți mari. Dacă distribuția de electricitate și apă nu va fi menținută, acest lucru va avea implicații grave asupra capacității de funcționare a sistemului de sănătate. Dacă furnizorii de combustibil, alimente, servicii de telecomunicații, financiare și de transport nu au elaborat planuri pentru menținerea serviciilor, consecințele vor fi agravate“, afirmă documentul. Printre cele 75 de țări vulnerabile, șase sunt din America Latină (inclusiv Cuba și Bolivia), 21 din zona Asia-Pacific (incluzånd Coreea de Nord și Bangladesh), și 40 de state din Africa. Peste 700 de milioane de euro sunt necesare cumpărării de antivirale și vaccinuri destinate personalului sanitar și celui esențial, în condițiile în care 85 de state nu au capacitatea de a cumpăra medicamente. Organizarea campaniilor de vaccinare, îmbunătățirea comunicării, monitorizarea evoluției bolii și îmbunătățirea capacităților laboratoarelor din 61 de țări necesită peste 160 mil. euro, iar restul sumei este necesar pentru implicarea OMS și a altor agenții ONU în susținerea acestor țări.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















