Home În Lume Extrema dreapta revine la putere

Extrema dreapta revine la putere

DISTRIBUIŢI

La sase luni de la caderea precedentului cabinet, cadere provocata de disensiunile din interiorul dreptei populiste, si la 98 de zile de la alegerile legislative anticipate, care au asigurat victoria crestin-conservatorilor, Austria are, in sfarsit, un guvern, chiar daca nu pe cel dorit de Europa. Cancelarul Wolfgang Schussel a optat in favoarea unei coalitii in nuante -negru-albastre-, adica intre partidul poporului OVP (crestin-conservator) si Partidul Libertatii, FPO – marele invins al scrutinului din 24 noiembrie.

Ajuns la putere in urma cu trei ani, aceasta formatiune politica cunoscuta drept xenofoba si antieuropeneana, mostenitoarea unui partid format imediat dupa razboi din fosti militanti nazisti, a scandalizat restul Uniunii Europene si a antrenat, timp de sapte luni, sanctiuni diplomatice impotriva Vienei. Dar Schussel a decis ca este timpul sa nu mai tina cont de aceste lucruri. De altfel, intr-o prima reactie la hotararea cancelarului austriac, premierul luxemburghez, democrat-crestinul Jean-Claude Juncker, a rezumat astfel sentimentul general: capitalele europene vor afisa o -imensa nedumerire-, dar nu va mai exista acea -respingere masiva- de acum trei ani. Ca asa va fi o demonstreaza si relativ slaba reprezentare a mass-media la conferinta de presa, in cadrul careia Schussel dezvaluia componenta viitorului guvern austriac.

Un program conciliant

Comparativ cu momentul 4 februarie 2000, ziua inscaunarii primului cabinet cu participarea extremei drepte, acum numarul ziaristilor a fost chiar penibil de mic. Desi ar fi avut ce consemna. In primul rand, este vorba despre principalele directii ale unui program de guvernare, care, potrivit presei occidentale, si-a propus sa impace cele mai -indragite- teme ale partidelor membre ale noii coalitii: un da neconditionat extinderii Uniunii Europene, realizarea unei reforme fiscale care sa avantajeze veniturile mai mici, suprimarea progresiva a pensionarilor anticipate, renuntarea la sistemul -deficitului zero-, dar accelerarea proceselor de privatizare.

Trei portofolii pentru FPO

Oricum, daca in 2000 Partidul Libertatii obtinea aproape jumatate din portofolii, acum a primit doar trei locuri din totalul de 12, cat numara noua echipa ministeriala. Presedintele FPO, Herbert Haupt, numit vicecancelar si ministru pe probleme sociale, a asigurat ca prezenta partidului sau nu va fi o sursa de instabilitate pentru guvern. -Suntem un partener puternic-, a spus el, adaugand ca formatiunea pe care o reprezinta sustine largirea UE, cu o singura conditie insa: ca acest proces sa nu afecteze nivelul de viata al austriecilor. Partidul conservator al lui Schussel, care a obtinut 42% din sufragiile exprimate la 24 noiembrie, a angajat, saptamana trecuta, negocieri cu FPO, formatiune alaturi de care a guvernat Austria din 2000 si pana in toamna anului trecut. Tratativele purtate anterior cu verzii au esuat din cauza unor chestiuni referitoare la privatizare si la politica fiscala.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.