Membrii Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, intruniti intr-o sesiune de urgenta la Viena, au criticat decizia Iranului de a-si relua programul nuclear. In replica, Teheranul a anuntat ca accepta sa continue negocierile cu Uniunea Europeana pe tema activitatilor nucleare, -daca nu vor exista conditii prealabile-.
Cyrus Nasseri, negociatorul iranian care participa la reuniunea din Austria, a subliniat ca -Iranul este dispus sa continue negocierile cu cele trei tari membre UE – Germania, Franta si Marea Britanie – daca nu exista conditii prealabile si daca discutiile au loc intr-o atmosfera de buna-credinta-. Dar pe de alta parte, cu toate sperantele directorului AIEA, Mohammed al Bardei (foto), care a declarat ca -sper sa nu fie o ruptura permanenta-, relatia dintre Iran si SUA pare a dinamita negocierile din Viena. Pe de-o parte, Washingtonul si-a exprimat suspiciunea legata de promisiunile iraniene de compromis, iar pe de alta parte, Pentagonul tocmai a anuntat, ieri, ca are dovezi potrivit carora armele insurgentilor din Irak provin din Iran.
Ultima solutie
Reprezentantul Marii Britanii la negocieri, Peter Jenkins, a declarat pentru BBC ca -situatia incepe sa arate ca si cum iranienii nu ar fi dispusi sa se lase convinsi de catre noi-. El a adaugat ca s-ar putea sa fie nevoie si de luarea in consideratie a altor optiuni, inclusiv sesizarea Consiliului de Securitate (care ar avea puterea de a cere Iranului sa isi suspende activitatile de imbogatire si reprelucrare). Pozitia Londrei este de inteles, mai ales ca presedintele George W. Bush a subliniat pana acum, de mai multe ori, ca sustine eventualele sanctiuni impuse de ONU. Teheranul spune ca e dispus sa negocieze cu Agentia Internationala pentru Energie Atomica, atata timp cat nu exista nici un fel de conditii prealabile.
Iranul isi justifica decizia de a redeschide una din uzinele sale de conversie a uraniului, ca fiind necesara pentru a asigura tarii energie electrica. Este vorba despre centrala iraniana de transformare a uraniului de la Ispahan, din centrul Iranului (foto), ale carei sigilii au fost desfacute, ieri, de inspectorii AIEA, dupa ce au instalat camere de supraveghere. Washingtonul si Uniunea Europeana sunt insa preocupate ca acesta ar putea fi un mijloc de a produce arme nucleare.
Raportul de forte
Pana acum, actiunile Iranului si reactiile americanilor si europenilor au fost calibrate cu mare atentie, negocierile servind intereselor ambelor parti. Europenii au obtinut o intarziere in programul iranian de imbogatire a uraniului, dar Iranul a obtinut, in mod paradoxal, mai multe beneficii.
Programul sau nuclear era oricum sortit sa provoace controverse. Criza a izbucnit insa intr-un moment foarte delicat.
In toamna anului 2003, Iranul era supus unor presiuni internationale considerabile pentru lipsa de transparenta in domeniul nuclear.
Victoria rapida a Statelor Unite asupra lui Saddam Hussein i-a facut pe unii sa se intrebe daca nu cumva Iranul ar putea fi o viitoare tinta pentru o schimbare de regim. Acum, situatia este cu mult diferita. Chiar daca raman intrebari fara raspuns, Iranul a dat suficiente explicatii pentru ca unii membri ai agentiei ONU sa fie dispusi sa ii mai dea o sansa. Apoi, Statele Unite au probleme in Irak si inteleg foarte bine ca o actiune pripita in problema Iranului ar putea inflama si mai mult tensiunile existente.
Asadar, daca ar fi sa fie o criza, iranienii simt ca pozitia lor este in prezent mult mai solida.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















