In aceste zile soarta Afganistanului este principalul subiect de discutie in cancelariile din lumea intreaga, dar sI in cadrul reuniunilor informale care au loc intre reprezentantii fostului Guvern de la Kabul, condus de premierul Rabbani. Un pas important inainte facut in directia stabilirii viitorului politic al acestei tari a fost anuntat de fostul ministru in cabinetul Rabbani, Saied Gilliani. Sosit la Islamabad sambata seara, cu o cursa de la Roma, acesta a anuntat ca un guvern al Afganistanului fara talibani nu mai este o fantasma. -Regele Zahir Shah va fi presedinte. Acum suntem totI de acord. Putem sa convocam pentru miercuri reuniunea sI sa creem Comitetele Constitutionale-, a explicat Gilliani. Reuniunea ar urma sa aiba loc la Hayahtabad, aproape de Peshawar sI vor fi prezentI reprezentantI ai 48 de partide, organizatii, familii si clanuri afgane. Vor veni sI delegatI ai talibanilor moderatI care nu mai sunt de acord cu fundamentalismul mollahului Omar, ai mujahedinilor care se tem de infrangere, ai sefilor de trib, ai Aliantei Nordului care nu reusesete sa se apropie de Sud, de Kabul. -Comitetele Constitutionale vor avea datoria sa pregateasca Loya Jirga, Adunarea Nationala afgana care va numi apoi viitorul presedinte, regele Zahir-, a explicat in continuare Saied Gilliani. Planurile sunt ca Adunarea Nationala sa il numeasca presedinte pe Zahir in luna decembrie, in cadrul unei ceremonii care ar urma sa aiba loc intr-o localitate din Afganistan. Sperantele sunt, desigur, ca pana atunci capitala Kabul sa fie eliberata.
Pentru acestia, pentru cei 1000 de reprezentantI afgani care vor fi prezentI maine la Hayahtabad soarta lui Ussama bin Laden sI aceea a mollahului Omar sunt deja pecetluite. SI, oricum, au o importanta secundara, a afirmat Gilliani. Ceea ce conteaza acum, a subliniat acesta, este viitorul politic al tarii. A defini aliantele sI un guvern, care nu va mai fi o fantasma, insa care ramane deocamdata o enigma. Pentru ca, asa cum se intampla intotdeauna, aceasta nu este doar o problema afgana, ci sI a intereselor vecinilor sI a marilor puteri ale lumii. Precum Pakistanul, care doreste un guvern afgan care sa cuprinda talibanii moderatI sI nu Alianta Nordului. Sau Rusia, China, India sI Iran care doresc, dimpotriva, o guvernare a opozitiei afgane sI, in nici un caz, a talibanilor, fie ei si moderati.
Intr-un discurs rostit ieri la Institutul International pentru Studii Strategice din Londra, ministrul britanic de Externe, Jack Straw, a facut cateva precizari importante cu privire la modul in care ccidentul vede viitorul politic al Afganistanului. In primul rand, acesta a subliniat ca definitivarea unui plan trebuie sa aiba loc cat mai repede cu putinta, tinandu-se cont de patru puncte esentiale. Viitorul tarii trebuie sa fie in mainile poporului afgan. O coalitie globala trebuie sa fie stabilita pentru reconstructia Afganistanului, iar aceasta ar trebui sa isI asume responsabilitatea pentru siguranta tarii pe o perioada lunga de timp. Este cel mai potrivit, a subliniat Straw, ca ONU sa fie liderul acestei coalitii internationale. -Teroristii sunt mai puternici acolo unde statele nu sunt puternice. Bin aden sI Al Qaida au gasit un loc propice nu numai in Afganistan, ci in toate acele zone unde guvernul sI societatea nu mai au nici o influenta-, a declarat ministrul britanic de Externe. Harta viitorului politic al Afganistanului este departe de a fi trasata, insa aceasta este chestiunea prioritara a acestor zile. Dovada sta sI faptul ca Jack Straw se va deplasa la sfarsitul saptamanii in Statele Unite, pentru a discuta aceasta chestiune cu Secretarul de Stat, Colin Powell. Dar nu numai atat. Trebuie spus ca presedintele rus, Vladimir Putin, s-a oprit ieri dimineata la Dusanbe, in drumul sau de la Shanghai spre Moscova. Aici l-a intalnit pe fostul premier afgan, Burhanuddin Rabbani sI a declarat raspicat ca sprijina initiativele acestuia de formare a viitorului guvern afgan.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















