
Președintele francez Francois Hollande a apreciat că relația franco-germană nu trebuie să fie "un director" care să decidă pentru Europa, într-un interviu acordat ediției de sâmbătă a jurnalului L'Union. "Nu trebuie să ne concepem relația ca pe un director prin care doar Franța și Germania să decidă singure pentru Europa", a declarat președintele Hollande. "Împreună cu (Angela) Merkel avem o datorie de a permite ca uniunea propriilor noastre interese să poată fi o forță pentru întreaga Europă. Așa că m-am asigurat, iar Angela Merkel împărtășește pe deplin această abordare, că putem implica și alte state în abordarea noastră", a afirmat Hollande, înainte de întâlnirea sa la Reims cu cancelarul german. "Uneori, anumite țări s-au simțit excluse sau obligate să accepte un compromis care fusese deja elaborat de țările noastre. Desigur, nimic nu este posibil dacă Franța și Germania nu sunt împreună, însă trebuie să permitem de asemenea ca în fiecare etapă, Europa să fie mai puternică", a continuat acesta. "Nu am nimic de reclamat «cuplului» (Nicolas Sarkozy și Angela Merkel, n.r.) care m-a precedat, a avut nevoie de ceva timp să-și găsească echilibrul. Fiecare cu temperamentul și metoda sa", a mai apreciat președintele francez. "Obiectivul nostru astăzi este să găsim o ieșire durabilă a zonei euro din criza care o apasă, să avem o perspectivă comună de aprofundare a uniunii noastre și să construim o relație franco-germană solidă și respectuoasă", a precizat Hollande. "Echilibrul și stabilitatea sunt sursa prieteniei franco-germane", a subliniat acesta. Angela Merkel și Francois Hollande au mers ieri la Reims (estul Franței) pentru a celebra cea de-a 50-a aniversare a împăcării franco-germane pecetluită la 8 iulie 1962 în catedrală de către generalul de Gaulle și cancelarul german Konrad Adenauer.
Incident provocator
Această celebrare s-a vrut umbrită de o serie de incidente neplăcute în urma cărora mai multe morminte ale soldaților germani au fost vandalizate înainte de ajungerea celor doi. Președintele francez Francois Hollande a dat asigurări duminică, la Reims, alături de cancelarul federal german Angela Merkel, că 'nicio forță obscură și cu atât mai mult prostia' nu vor putea deteriora prietenia franco-germană. Declarația a fost făcută după ce mai multe morminte de soldați germani au fost profanate în nord-estul Franței. „O spun astăzi, în contextul evenimentelor care s-au produs sâmbătă seara: nicio forță obscură și cu atât mai mult prostia care merge mână în mână cu aceasta nu vor putea deteriora profunda mișcare de prietenie franco-germană”, a declarat președintele francez, cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a reconcilierii franco-germane. 'Prietenia noastră inspiră Europa. Nu intenționăm să dăm lecții, dorim pur și simplu să oferim un exemplu', a mai spus Hollande.
Circa 50 de cruci de pe mormintele unor militari germani uciși în Primul Război Mondial au fost profanate în cimitirul din Saint-Etienne-a-Arnes, în nord-estul Franței, a informat duminică justiția franceză. Acest act de profanare a provocat indignarea clasei politice franceze.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















