Hoții de cabluri electrice au provocat, ieri dimineață, blocarea mai multor trenuri în Silezia Inferioară, în sud-vestul Poloniei, a anunțat Miroslaw Siemieniec, purtătorul de cuvânt al companiei poloneze a Căilor Ferate PKR, relatează AFP.
Două linii de cale ferată care legau Wroclaw de Opole și Klodzko au fost paralizate de furtul a aproximativ 400 de metri de cabluri, a precizat purtătorul de cuvânt.
"PKP a oferit pasagerilor alternative de transport regional, iar trenurile de marfă au fost deviate pe alte linii", a explicat Siemieniec, citat de agenția de știri poloneză PAP.
Numai în Silezia Inferioară, căile ferate poloneze evaluează pierderile anuale la 610.000 de euro din cauza furturilor de cabluri electrice.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















