Home În Lume Impacare nipono-chineza

Impacare nipono-chineza

DISTRIBUIŢI

Într-un discurs istoric rostit în Parlamentul nipon, primul ministru al Chinei, Wen Jiabao, a întins mana Japoniei pentru a aplana divergenţele istorice şi pentru a deschide o nouă eră de prietenie între cei doi giganţi ai Asiei. În intervenţia lui în plenul Dietei, prima a şefului unui guvern chinez din ultimii 22 de ani, Wen a afirmat că poporul chinez trebuie -să promoveze legături de prietenie cu poporul japonez-. Evocand perioada celui de-al doilea război mondial, un subiect extrem de sensibil pentru opinia publică a celor două state, demnitarul chinez a afirmat că pentru crimele comise de armata imperială în timpul ocupaţiei Chinei, între 1931 şi 1945, vinovat este un grup restrans de lideri niponi, nu poporul japonez în ansamblul lui. -Invazia japoneză a provocat un număr enorm de victime printre poporul chinez, iar cicatricile lăsate sunt serioase-, a arătat el în discursul transmis în direct de televiziunea publică NHK. -Dar şi poporul japonez a avut de suferit de pe urma războiului-, a adăugat el. Disensiunile de factură istorică au fost unele din cauzele degradării relaţiilor dintre Beijing şi Tokio sub mandatul premierului nipon Junichiro Koizumi, un populist care s-a retras din funcţie în septembrie. Chinezii au fost în mod aparte deranjaţi de repetatele pelerinaje ale acestuia la sanctuarul Yasukuni.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.