Întreaga lume pare să fi fost afectată de furia naturii în acest weekend. În timp ce un alt cutremur, mai moderat, a avut loc în Pakistan și Afganistan, Europa a fost traversată de o furtună puternică, Xynthia, care a trecut prin Portugalia, Spania, Germania și Franța. Aceasta a provocat moartea a peste 22 de persoane, precum și inundații și întreruperi ale energiei electrice. Franța a fost țara cea mai afectată, cu circa 18 morți, fiind pusă sub alertă roșie. Våntul sufla cu peste 100 de km pe oră în rafale, zborurile au fost anulate, iar inundații importante au afectat zeci de regiuni. De asemenea, o alertă de inundații a fost plasată și în Londra, în sud-estul și sud-vestul Angliei, fiind anunțate și puternice rafale de vånt, iar patru regiuni din Ucraina au fost și ele devastate de ploile abundente.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















