Yahoo ofera de ieri clientilor sai jocuri video la cerere: acestea vor putea fi descarcate de pe Internet si inchiriate pentru o zi sau doua sau pentru mai multe saptamani. La sfarsitul perioadei de inchiriere, programul de gestionare a jocului se va inchide automat. Videoteca Yahoo este de actualitate, cu jocuri de mare succes ca Tomb Rider Chronicles, Grand Theft sau Auto Two. Calitatea acestor jocuri incarcate de pe Internet va fi egala cu cea de pe un CD-Rom, asigura administratorii Yahoo. Preturile variaza intre intre 4,95 de dolari pentru inchirierea unui joc pana la trei zile si 14,95 de dolari pentru 30 de zile. Aceste preturi sunt comparabile cu inchirierea unei casete sau a unui DVD dintr-un magazin. Cine va dori sa apeleze la noul serviciu Yahoo trebuie sa dispuna de un computer cu Windows si de conexiuni Internet de mare velocitate, cu puterea de a descarca pagini mari, de pana la 200 de megabyte.
Google intra pe piata mondiala a stirilor
Renumitul motor de cautare pe Internet Google s-a lansat ieri pe arena serviciilor de stiri on-line cu folosind o metoda inedita de a selecta informatia si de a o prezenta publicului. Google nu foloseste editori, ci un program de calculator care ierarhizeaza stirile in functie de un algoritm fixat dinainte. Acest nou serviciu poate fi accesat de la pagina obisnuita de Internet a google.com si furnizeaza stiri selectate de pe 4.000 de pagini diferite de Internet din intreaga lume. Stirile sunt aranjate in functie de categorii: economie, afaceri, divertisment, tehnologie, sport si politica externa. -Stirile au devenit o extensie fireasca a muncii noastre-, spune Marissa Mayer, product manager la Google.
Compania cu sediul in California nu va angaja nici un jurnalist pentru acest nou serviciu al sau. Va folosi in loc aceeasi tehnologie de baza pe care o foloseste pentru a ierarhiza rezultatele pe care Google ti le ofera ca serviciu de cautare, adica in functie de relevanta. Stirile vor fi astfel selectionate dupa data publicarii, numarul de articole dedicate aceluiasi subiect si credibilitatea sursei de informatii de la care provine informatia. Lipsa editorilor inseamna ca Google poate oferi uneori informatii contradictorii, tocmai de aceea criticile specialistilor nu au intarziat sa apara. Jurnalistii vechi in aceasta meserie subliniaza ca acest serviciu nu va putea distinge intre stirile si informatiile de calitate.
Deocamdata Google ofera acest serviciu gratis si fara continut publicitar. Intentioneaza mai intai sa evalueze eficienta serviciului si apoi sa gaseasca cea mai buna modalitate pentru a-l face profitabil.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















