Desfasurarea de puscasi marini in Afganistan ar putea dura ceva timp, -dar nu mai mult de cateva luni-, a recunoscut secretarul de stat britanic al apararii, Lewis Moonie, citat de AFP. -E clar ca oamenii care au fost implicati de curand intr-un gen de activitate precisa trebuie sa fie antrenati pentru misiuni care vor trebui indeplinite in viitor-, a declarat Lewis Moonie pentru postul de radio BBC.
Doua sute de militari de elita din Royal Marines, care au participat, in luna octombrie, la manevre importante alaturi de fortele din Oman, au fost mobilizati vineri, de Guvernul britanic, pentru o eventuala interventie terestra in Afganistan.
Intr-un interviu acordat ziarului -Daily Telegraph-, generalul de brigada Roger Lane, comandant al fortelor de elita, a avertizat ca nu trebuie trimise trupe in graba.
-Vom fi gata atunci cand vom fi gata-, a precizat el, adaugand: -Vreau sa fiu sigur ca forta este pe deplin pregatita, nu este nevoie sa ne grabim-.
Generalul a recunoscut ca lipsa de informatii venite de la serviciile secrete cu privire la situatia din Afganistan este -un subiect care starneste ingrijorarea, putand limita actiunea-.
Ministrul britanic de externe, Jack Straw, a repetat, la randul sau, luni, ca operatiunea militara din Afganistan va fi una -de lunga durata-.
-Intotdeauna au stat asa lucrurile, exista un interval intre anuntul privind trimiterea de trupe si desfasurarea lor pe teren-, a declarat acesta intr-o conferinta de presa.
Dar, -daca nu vom actiona, teroristii se vor intoarce si vor lovi din nou-, a adaugat el. -Doresc, oare, oamenii, sa vada un nou World Trade Center si mii de morti?-, a mai intrebat ministrul.
Intrebat daca atacurile militare vor continua si in timpul Ramadanului (luna de post in calendarul musulman, care incepe la jumatatea lunii noiembrie), Lewis Moonie a subliniat ca, -in trecut, activitatea oamenilor de toate religiile a fost rareori restransa in lunile sau zilele sfinte-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















