Acasă În Lume MAE confirmă că cinci români au murit în explozia produsă la o...

MAE confirmă că cinci români au murit în explozia produsă la o uzină chimică din Cehia

DISTRIBUIȚI

Potrivit datelor obținute de către reprezentanții ambasadei României în Cehia de la autoritățile locale, până la acest moment, cinci din cele șase persoane decedate în urma accidentului au fost identificate ca fiind cetățeni români.

Consulul din cadrul Ambasadei României la Praga s-a deplasat în localitatea respectivă pentru a solicita autorităților competente detalii suplimentare și pentru a acorda asistență de specialitate.

De asemenea, misiunea diplomatică a întreprins demersurile necesare în vederea identificării și notificării familiilor cetățenilor români decedați.

Ancheta autorităților locale cu privire la acest incident este în curs de desfășurare.

Ambasada României în Republica Cehă monitorizează cu prioritate situația și menține în permanență legătura cu autoritățile competente, fiind pregătită să acorde asistență consulară, inclusiv pentru organizarea transportului funerar destinat repatrierii trupurilor neînsuflețite.

Echipa consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Praga a vizitat și unitățile medicale în care au fost internate persoanele rănite pentru a se asigura că printre acestea nu sunt și cetățeni români.

Misiunea diplomatică a întreprins demersurile necesare în vederea identificării și notificării familiilor ultimilor doi cetățeni români decedați.

MAE își exprimă profunda compasiune pentru tragicele pierderi de vieți omenești și transmite sincere condoleanțe familiilor îndoliate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.