Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, care ar urma să părăsească administrația la încheierea primului mandat al lui Barack Obama, a declarat luni că ar putea să mai rămână în funcție câteva luni din cauza termenelor importante care se profilează. "Cine știe?", a glumit el, în timp ce jurnaliștii l-au întrebat dacă va rămâne în funcție încă patru ani după realegerea lui Barack Obama, săptămâna trecută. În timp ce se îndrepta spre Australia la bordul unui avion militar american, Panetta a mărturisit că i-ar plăcea să iasă la pensie. Dar ar putea rămâne câteva luni în plus pentru a nu-și abandona postul în fața unor scadențe bugetare importante și în timp ce trebuie luate decizii strategice importante, în special în războiul din Afganistan. "Nu este un secret, mi-ar plăcea să mă întorc în California, în casa mea și să lucrez pentru institutul meu", a declarat el, referindu-se la un grup de reflecție pe care l-a creat și pe care îl conduce în prezent soția sa. Leon Panetta, în vârstă de 74 ani, care a preluat funcția de secretar al Apărării în iulie 2011, a declarat că va rămâne în funcție până la încheierea primului mandat al lui Barack Obama. Anterior, el a condus CIA timp de doi ani.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















