Mii de persoane s-au reunit sâmbătă în mai multe orașe europene, în special din Olanda, Franța, Austria și Germania, pentru a protesta față de giganul americam agrochimic Monsanto și în general față de organismele modificate genetic, pesticide și alte produse chimice, relatează AFP.
La Paris, câteva sute de protestatari de toate vârstele s-au reunit pentru o manifestație în piața Trocadero în cadrul unei "mobilizări cetățenești mondiale" inițiate prin intermediul rețelelor sociale de către mișcarea Occupy-Monsanto, a constatat un jurnalist al AFP.
La Strasbourg (est), între 350 și 450 de manifestanți au defilat în piața Parlamentului European din centrul orașului.
În Olanda, manifestația a reunit, potrivit organizatorilor, peste 4.000 de persoane, în special al Wageningen, centrul industriei agroalimentare situat în estul țării și supranumit "Food Valley".
Manifestanții (3.000 potrivit organizației) au depus jerbe de flori în fața birourilor Monsanto, arborând pancarte pe care se putea citi "Monsanto ucide", "Salvați biodiversitatea". La Amsterdam au fost 1.200 de manifestanți în piața centrală Dam.
La Viena, în Austria, câteva sute de persoane au ieșit cu eșarfe și bonete pentru a defila în centrul orașului, în pofida temperaturilor scăzute, cu pancarte care proclamau: "NU organismelor modificate genetic", "Stop Monsanto".
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















