Cehii care s-au saturat de prim-ministrul lor pot sa isi exprime dezamagirea fata de politica acestuia intr-un mod cat se poate de inedit. Achitand suma de 100 de euro, -suparatii- pot deveni figura centrala a unui panou urias, pe care scrie -Mi-e rusine de premierul meu-.
In Praga au aparut deja peste 30 de astfel de panouri, iar organizatorii originalei campanii asteapta si alti cetateni dornici sa isi verse naduful. In urma cu doi ani, cand social-democratul Stanislav Gross beneficia de o popularitate de peste 80%, putini credeau ca lucrurile vor lua o intorsatura atat de dramatica. In vara anului trecut, cand a preluat functia de sef al cabinetului de la Praga, partidul sau statea destul de prost in sondaje si avusese rezultate alarmante la alegerile pentru Parlamentul European, dar Gross se bucura in continuare de simpatie, poate si in virtutea faptului ca, la numai 35 de ani, devenise cel mai tanar prim-ministru din UE. Incet-incet, acest capital de popularitate s-a erodat si a inceput sa se subtieze ingrijorator pe la inceputul lunii februarie, cand oficialul nu a fost in stare sa explice de unde a facut rost de cinci milioane de coroane pentru a-si achizitiona un apartament luxos in centrul capitalei. Jurnalistii, contrariati de secretomania premierului, au -sapat- mai departe si au aflat ca sotia acestuia detinea o firma ale carei imprumuturi bancare erau garantate de proprietarul unui bordel. Din ce in ce mai multe voci au inceput sa solicite fie demisia, fie lamuriri din partea premierului, dar acesta nu a fost capabil sa ofere niste explicatii linistitoare si a refuzat in mod constat sa renunte la postul sau. Lucrurile s-au complicat si mai mult dupa ce un important membru al coalitiei de guvernare, care ocupa pozitii bune in sondajele de opinie, a inceput sa ameninte ca va trece de partea opozitiei in cazul in care Gross nu va demisiona cat mai curand. Avand in vedere ca nici una dintre tabere nu este dispusa sa cedeze, se contureaza din ce in ce mai mult posibilitatea organizarii de alegeri anticipate. In ultimele doua luni, popularitatea sefului de cabinet a scazut de la 29% la 18%, iar populatia e din ce in ce mai nemultumita. -Noi nu avem nimic impotriva social-democratilor, a guvernului sau a coalitiei de guvernare, dar dezaprobam modul in care se poarta premierul-, a declarat unul dintre organizatorii campaniei cu panouri. -Din cate vedem noi, Gross nu este capabil sa explice niste lucruri care par extrem de simple din punctul nostru de vedere. In ultimele saptamani a inceput sa ne fie din ce in ce mai rusine, auzind de oamenii si situatiile ciudate care au fost mentionate in legatura cu premierul nostru-, a mai adaugat acesta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















