Home În Lume Nr. 3 politic al Serbiei pleaca la judecata la Haga

Nr. 3 politic al Serbiei pleaca la judecata la Haga

DISTRIBUIŢI


Soarta i-a depins de multe ori de cea a lui Slobodan Milosevici, iar acum se va regasi alaturi de fostul presedinte iugoslav, dar nu la Belgrad, ci la Haga, unde va fi judecat de Tribunalul Penal International pentru implicarea sa in operatiunile de curatire etnica din Croatia, Bosnia si provincia nordica a Serbiei, Voivodina. Procesul Milosevici a intrat deja in al doilea an.

Ca si aliatul sau din vremurile bune, Voislav Seseli, politician sarb de orientare puternic nationalista, este asteptat sa se apere singur in fata instantei internationale si sa profite din plin de prilej pentru a rosti discursuri populiste, comentau ieri mass media occidentale.

-Ei cred ca ma vor judeca pe mine aici, la Haga, dar de fapt eu ii voi judeca pe americani si NATO-, a declarat Seseli inainte de plecarea de bunavoie spre Haga. Momentul a fost marcat la Belgrad de manifestari de sprijin la care au participat mii de sarbi, adepti ai curentului nationalist reprezentant de Seseli. De altfel, acesta din urma s-a clasat pe locul trei la ultimele alegeri pentru ocuparea fotoliul prezidential al Serbiei, obtinand in decembrie un neasteptat procent de 23%.

Subiect a opt capete de acuzare pentru crime impotriva umanitatii si a altor sase pentru incalcarea legilor pe timp de razboi, Seseli va fi judecat pentru discursurile sale nationaliste, considerate a fi incitat la ura rasiala, si constituirea unei unitati paramilitare responsabile de atrocitati in Croatia, Bosnia si Voivodina.

-Plec intr-o lunga calatorie de afaceri pentru a reprezenta interesele a peste 10.000 de sarbi – voluntari, eroi si luptatori pentru libertate-, a declamat Seseli duminica in mijlocul sustinatorilor sai. El le-a cerut acestora sa nu permita predarea liderului sarb bosniac Radovan Karadzici si a comandantului militar Ratko Mladici, ambii plasati in fruntea listei cu suspecti data publicitatii de TPI.

Declaratiile sale radicale se incadreaza perfect in imaginea care il insoteste pe Seseli atat in interiorul Serbiei, cat si in afara hotarelor. Student stralucit, apoi cel mai tanar doctorand din istoria Iugoslaviei, Seseli a avut o prima ciocnire cu autoritatile in 1984, cand a fost inchis doi ani pentru ca a indraznit sa critice puterea comunista. El cerea atunci ca federatia iugoslava sa fie inlocuita cu o noua entitate dominata si controlata de sarbi. Renegat mai tarziu de comunitatea academica, pentru iesirile sale deloc apreciate, Seseli si-a gasit o noua pasiune – politica -, reusind sa speculeze la maxim momentul critic al Federatiei Iugoslave (1990), cand a infiintat Partidul Radical Sarb). Bazat pe noua miscare politica, dar si pe unitati paramilitare, Seseli s-a remarcat in timpul conflictelor sangeroase ale anilor *90 si prin declaratii de amenintare de genul aruncarii in aer a centralei nucleare de la Krsko (Slovenia) sau loviturilor de razbunare impotriva unor tinte ca Austria, Italia, Croatia, urmare atacurilor aeriene ale NATO impotriva sarbilor bosniaci. Astfel incat, la sfarsitul lui 1992, numele lui Seseli figura pe lista neagra alcatuita de Departamentul de Stat din SUA, fiind nominalizat ca suspect pentru crime de razboi. Politicianul sarb a negat inca din start acuzatiile formulate oficial de-abia saptamana trecuta de TPI.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.