In premiera pentru operatiunile din Afganistan, doi soldati americani si-au pierdut viata si alti 20 au fost raniti, la nord de Kandahar, in cursul unui bombardament efectuat ieri la pranz de un B-52 apartinand fortelor SUA. Un numar neprecizat de -trupe prietene- – luptatori ai opozitiei – si-au gasit, de asemenea, sfarsitul in accidentul cauzat de o eroare de ghidaj.
Pentagonul confirma
Ranitii au fost transportati de urgenta cu elicoptere la spital, la o baza a Marinei SUA din sudul Afganistanului. Pentagonul a confirmat pierderile si a precizat ca a deschis o ancheta in acest sens, dar a refuzat sa dea alte detalii. Numele victimelor sunt deocamdata secrete.
Numarul americanilor transformati in eroi post mortem pe frontul afgan ajunge astfel la trei. Primul a fost deja celebrul agent CIA -Mike-, ucis de talibani in revolta de la Mazar-i-Sharif, care s-a soldat si cu cinci raniti. Alti patru militari americani au murit in operatiunile impotriva Afganistanului, dar in afara statului asiatic (doi dintre ei au fost victimele unui accident de elicopter, in Pakistan).
Accidentul de ieri este al doilea de acest fel inregistrat in campania antiterorista, dupa cel in care cinci soldati americani au fost grav raniti de o bomba ratacita.
Incidentul intervine in contextul bombardamentelor intense asupra ultimului fief al talibanilor, Kandahar, dar si asupra fortaretei de la Tora Bora. Loviturile aeriene sunt dublate aici de asaltul trupelor terestre occidentale, sprijinite de 3.000 de soldati antitalibani. Desi nu se stie cu siguranta daca Bin Laden se afla in zona, exista informatii care certifica faptul ca cel putin ramasitele armatei sale se ascund in reteaua de pesteri. Pe langa asaltul efectiv, misiunea trupelor terestre este aceea de a dirija atacurile aeriene in functie de descoperirile de pe teren.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















