
SUA și întreaga comunitate occidentală sunt pe picior de război după ultimele incidente legate de presupusul atac cu arme chimice al forțelor armate ale președintelui sirian Bashar al-Assad asupra populației civile de la periferia Damascului. În urma atacului din 21 august, Organizația Medici fără Frontiere a precizat că 3.600 de pacienți cu "simptome neurotoxice" au fost aduși în spitalele din Damasc iar 355 dintre aceștia au murit. Opoziția siriană susține că forțele subordonate regimului Bashar Al-Assad au utilizat arme chimice în apropiere de Damasc, pe 21 august, atacul soldându-se, potrivit insurgenților, cu peste 1.000 de morți. Informația a fost imediat respinsă de regimul de la Damasc, acesta afirmând că forțele insurgente subordonate opoziției au utilizat arme chimice. De asemenea, Armata siriană a precizat că a depistat stocuri de arme chimice în depozite ale insurgenților afiliați opoziției, a relatat televiziunea de stat siriană. "Noi nu am utilizat niciodată arme chimice în Siria, în orice formă ar fi, lichid sau gaz", a declarat ministrul sirian al informațiilor, Omran al-Zohbi, într-un interviu la televiziunea Al-Mayadine cu sediul la Beirut, din care fragmente au fost difuzate de televiziunea siriană. "Armata siriană nu are nevoie să utilizeze arme chimice, pentru că moralul ei este ridicat și ea realizează progrese împotriva terorismului", a asigurat el. Pe acest fundal, Pentagonul a transmis ieri că Armata americană sunt pregătite de o intervenție militară în Siria și mai așteaptă doar ordinul Casei Albe în acest sens. Secretarul apărării american, Chuck Hagel, a declarat ieri că armata americană, care își repoziționează forțele navale în Marea Mediterană pentru a-i da președintelui opțiunea unei lovituri armateși este pregătită să acționeze dacă i se cere. Hagel a participat la o întâlnire, sâmbătă, între președintele american și echipa sa de securitate națională pe subiectul Siriei. Întrebat, după întâlnire, dacă este convins că au fost utilizate arme chimice în această țară, secretarul apărării a răspuns: 'Noi, împreună cu aliații noștri, continuăm să evaluăm informațiile și detaliile acestor informații privind utilizarea de arme chimice'. 'Nu aș merge mai departe pe acest subiect până nu obținem mai multe informații, bazate pe fapte', a continuat Hagel. Chiar și așa, Casa Albă se află în fața unei situații delicate în plan intern. Un sondaj recent arată că 60 la sută dintre cetățenii americani se opun unei intervenții militare a țării lor în Siria, doar 9 la sută fiind favorabili unei astfel de operațiuni, conform unui sondaj efectuat de Institutul Ipsos la cererea Reuters. Ponderea celor favorabili intervenției crește de la 9 la 25 la sută în cazul în care se demonstrează că regimul Bashar Al-Assad a utilizat arme chimice, însă, chiar și în această situație, 46 la sută dintre americani se opun unei intervenții militare americane.
Consens la nivel politic
În paralel, SUA vor să-și asigure din nou sprijinul Marii Britanii și a aliaților europeni, după un scenariu similar cu atacarea Irakului. Președintele SUA, Barack Obama, a discutat ieri prin telefon cu premierul britanic, David Cameron, despre situația dinSiria. Cei doi lideri și-au exprimat "grava preocupare" în legătură cu "indiciile din ce în ce mai clare că în Siria a avut loc un atac semnificativ cu arme chimice", a precizat Biroul premierului David Cameron. Mult mai vocală pe această temă a fost Franța care cere o intervenție de urgență în Siria. Liderul de la Palatul Elysee, Francois Hollande, a declarat că toate dovezile arată că atacul din 21 august, din apropiere de Damasc, a fost comis cu arme chimice, responsabilitatea aparținând regimului sirian. În cursul unei întrevederi cu premierul australian, Kevin Rudd, președintele Franței a cerut "acces urgent al inspectorilor ONU" în zona atacului.
Presiuni dinspre Tel Aviv și Teheran
Două dintre puterile regionale cu puternice interese în Siria fac în tot acest timp presiuni, fiecare în „echipa sa”. Președintele israelian Shimon Peres a făcut apel, ieri, la comunitatea internațională să 'scape' de armele chimice din Siria. 'Comunitatea internațională trebuie să încerce să scape de toate armele chimice din Siria', a declarat Peres în marja unei întâlniri la Ierusalim cu șeful diplomației franceze Laurent Fabius, fără a preciza ce intenționează în mod concret. 'Este foarte complicat, foarte scump, însă ar fi și mai complicat și periculos' să lăsăm lucrurile așa cum sunt, a adăugat președintele israelian. În același timp, Iranul a avertizat Statele Unite că depășirea "liniei roșii" printr-o eventuală intervenție miliară în Siria va genera "consecințe dure", potrivit agenției de știri Fars. "Dacă Statele Unite vor depăși linia roșie, vor exista consecințe dure pentru Casa Albă", a declarat generalul Masoud Jazayeri, vicepreședintele Statului Major al armatei iraniene.
"Actualul război terorist din Siria a fost plănuit de Statele Unite și de țările reacționare din regiune pentru distrugerea frontului de rezistență împotriva Israelului. Cei care alimentează conflictul nu vor scăpa de răzbunarea popoarelor", a atras atenția Jazayeri. Declarațiile aceste se înscriu în retorica Teheranului exprimat în mod constant potrivit căreia Statele Unite, alte țări occidentale și arabe că susțin insurgenții sirieni care luptă împotriva regimului de la Damasc. Rusia, principalul aliat al Siriei pe scena internațională, a atribuit deja insurgenților sirieni presupusul atac cu arme chimice, afirmând că este un act de manipulare în scop propagandistic. Până acum, Beijing-ul nu a reacționat oficial.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















