In timp ce UE, Rusia, Japonia, Coreea de Sud, Brazilia, Australia si alte state s-au aliat impotriva presedintelui Bush si au amenintat cu masuri dure pentru a contracara impunerea taxelor de 30% la importurile de otel in SUA, Organizatia Mondiala a Comertului, care ar trebui sa transeze problema, se fereste sa preia conducerea razboiului transatlantic. Viitorul director general al organismului international, thailandezul Supachai Panitchpadki, care va prelua functia la 1 septembrie, a facut apel la rezolvarea divergentelor prin negocieri imediate, argumentand ca, in caz contrar, solutionarea disputei ar putea dura ani de zile, cu efecte negative asupra pietei siderurgice mondiale. Panitchpadki a cerut o solutie chiar inainte de intrarea in vigoare a noilor tarife, la 20 martie. Deocamdata, viitorul director general al OMC si-a oferit serviciile ca mediator al conflictului.
Sfaturile lui Panitchpadki sunt cat se poate de realiste, iar Uniunea European stie, pe baza experientei acumulate in numeroasele procese comerciale, ca, pe termen scurt, nu prea are ce castiga contraatacand hotararea SUA la Organizatia Mondiala a Comertului. Totusi, a depus o plngere impotriva SUA, ca, de altfel, si Japonia. Procesul de decizie va mai bine de un an, iar eventualele masuri compensatorii vor avea nevoie de alte cateva luni pentru a intra in vigoare.
Una dintre optiunile de urgenta ale Europei ar putea fi impunerea unor sanctiuni asupra exporturilor americane, masura ce poate fi aplicata chiar de luna viitoare, cand OMC va lua o decizie intr-un alt scandal transatlantic.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















