Home În Lume Pacea din Orientul Mijlociu – in mainile unui apropiat al lui Sharon

Pacea din Orientul Mijlociu – in mainile unui apropiat al lui Sharon

DISTRIBUIŢI

Generalul in rezerva israelian Meir Dagan, apropiat din punct de vedere politic lui Ariel Sharon, a fost insarcinat sa conduca negocierile cu palestinienii privind incetarea focului, au anuntat, luni, surse ale Guvernului israelian, relateaza AFP.

Aceasta echipa va fi formata din consilieri ai primului-ministru, responsabili militari si ai Ministerului Afacerilor Externe.

Delegatia isi va desfasura activitatea sub supravegherea premierului Ariel Sharon si a ministrilor sai ai Afacerilor Externe si Apararii, Shimon Peres si Binyamin Ben Eliezer.

Misiunea delegatiei va fi aceea de a avea intrevederi cu emisarii americani, secretarul adjunct de Stat pentru Orientul Mijlociu, William Burns, si generalul in rezerva Anthony Zinni. Cei doi emisari americani, care urmau sa soseasca ieri in regiune, vor incerca sa obtina o incetare a focului si sa favorizeze relansarea negocierilor.

Dagan a fost in 1999 consilier privind lupta antiterorista al primului-ministru Benjamin Netanyahu, reprezentant al Likud, partid nationalist de dreapta, in prezent condus de Ariel Sharon.

Simpatizant al doctrinei politice de dreapta, Dagan s-a alaturat echipei lui Sharon, inainte de alegerile pentru postul de premier, desfasurate in luna februarie.

Cotidianul israelian -Haaretz- a dezvaluit in anul 1997 ca oficialul israelian a condus in 1970 un comando secret, unitatea Rimon, care se ocupa cu executarea palestinienilor acuzati ca organizeaza atentate in Fasia Gaza, ocupata de Israel.

In acea perioada, Sharon se afla la conducerea unei regiuni militare din sudul Israelului, care apara Fasia Gaza.

Potrivit presei straine, Dagan a fost implicat in astfel de operatiuni si in Liban la inceputul anilor *80.

Dupa instalarea la putere, in luna februarie, a lui Ariel Sharon, Dagan a ocupat postul de sef al Mossad-ului, serviciul israelian de informatii externe, potrivit presei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.