Ministrii de externe ai celor 25 au reluat ieri la Viena discutiile privind viitorul Uniunii si strategia de extindere a clubului european, pregatind astfel summit-ul UE din 15 si 16 iunie. Potrivit AFP, mare parte dintre reprezentantii statelor membre au fost de acord sa prelungeasca inca un an perioada de reflexie impusa dupa ce francezii si olandezii au spus -nu- Constitutiei europene. Cu toate acestea, -nu va fi vorba despre o simpla prelungire-, a precizat purtatorul de cuvant al presedintiei austriece, Nikola Donig. El a explicat ca, in iunie 2007, Germania – care va detine la acea vreme presedintia rotativa a UE – va trebui sa faca o propunere, iar in cazul in care aceasta va fi acceptata, textul ar putea fi ratificat pana in 2009. Scenariul a fost confirmat de catre seful diplomatiei de la Berlin, Frank-Walter Steinmeier, care nu a uitat sa sublinieze sustinerea de care se bucura actualul tratat constitutional din partea Germaniei. El a mai adaugat ca nu vede motive pentru abandonarea primei variante a Constitutiei, avand in vedere ca aceasta a fost ratificata deja de catre 15 state membre, care -vor fi urmate si de catre altele-. Pe de alta parte, majoritatea analistilor sunt de parere ca problema Constitutiei nu are sanse sa fie solutionata decat dupa alegerile prezidentiale din Franta, de anul viitor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















