Autorităţile bulgare susţin că mulţi turişti străini reclamă cazuri fictive de talhărie, furturi sau violuri pentru a primi compensaţii. Poliţia din oraşul Varna a primit 142 de reclamaţii din partea turiştilor în perioada 1 mai-15 august, şapte dintre cazuri dovedindu-se a fi false. În topul turiştilor care fac reclamaţii fictive sunt cetăţenii scandinavi.
Potrivit lui Dimitrov, cazurile de acest fel apar cand turiştii consumă băuturi alcoolice. Lucrurile declarate pierdute sunt găsite de multe ori în camerele de hotel. Două turiste scandinave au reclamat că au fost violate, dar una dintre ele a recunoscut că a minţit pentru a se răzbuna pe prietenul ei.
În staţiunea Sunny Beach aproape 300 de turişti au reclamat furturi din buzunare, dar poliţia crede că cifra este exagerată.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















