
Guvernul sârb i-a cerut ieri președintelui Tomislav Nikolici să dizolve Parlamentul și să convoace alegerile legislative anticipate la 16 martie, o formalitate pe care șeful statului sârb urmează să o îndeplinească în scurt timp. "Pentru a obține o mai mare susținere în continuarea reformelor și a modernizării societății, Guvernul propune dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate", arată un comunicat al Guvernului de la Belgrad. Demersul are loc după ce Partidul sârb al Progresului (SNS), formațiunea influentului vicepremier Aleksandar Vucici, care domină coaliția aflată la putere în Serbia, s-a pronunțat pentru organizarea alegerilor legislative anticipate, cu doi ani înainte de încheierea mandatului deținut de actualul Parlament.Potrivit analiștilor, prin organizarea scrutinului, SNS intenționează să benefieze de pe urma susținerii de care se bucură în rândul electoratului în special după recenta începere a negocierilor de aderare la UE și în urma arestărilor spectaculoase ale unor bogați oameni de afaceri, în cadrul luptei împotriva corupției și a crimei organizate. Potrivit unui sondaj recent, SNS se bucură de susținerea a peste 43% dintre alegători, urmat de Partidul Democrat (DS, de opoziție) cu doar 13%.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















