Ca mollahul Omar nu a avut niciodata de gand sa se predea cu adevarat o demonstreaza si fuga sa din Kandahar, anuntata ieri, moment care a marcat, potrivit viitorului premier interimar de la Kabul, comandantul pashtun Hamid Karzai, ratarea dead-line-ului pentru renuntarea la terorism. Mollahul Mohammad Omar nu a demonstrat, asa cum i s-a cerut, nici un fel de remuscari si, de aceea, va fi deferit justitiei, a declarat Karzai. Acesta a adaugat ca numai talibanii de rand vor fi lasati in libertate, in timp ce liderii lor si luptatorii straini din Kandahar, inclusiv membrii Al-Qaida, vor fi dati pe mana justitiei internationale. -Am pregatit masuri foarte stricte impotriva lor-, a mai spus, promitator, Karzai. Pana una-alta, insa, negocierile si valva facuta in jurul acordului de predare i-au oferit suficient timp liderului spiritual pentru a pleca din oras.
Si martiriul se negociaza, nu-i asa?
Fapt infirmat de purtatorul de cuvant al coalitiei antiteroriste, americanul Kenton Keith, care promitea ieri ca fortele afgane locale il vor prinde pe Omar intr-o perioada de timp -rezonabila-, dat fiind ca acesta se afla inca in Kandahar. Aceasta versiune nu este imposibila, in contextul declaratiilor facute de Omar, -ca va tine piept americanilor pana la moarte si va deveni un martir, alaturi de luptatorii sai-. Este totusi putin probabila, pentru ca, in Afganistan, si martiriul se negociaza, nu-i asa?
Declaratiile facute ieri de Karzai reprezinta o schimbare de atitudine importanta, dupa ce, joi seara, premierul afgan vorbise despre o amnistie generala a fortelor talibane, mai putin a mollahului Omar. Interventia americana – avertismentele transmise afganilor de la Pentagon si Casa Alba, care s-au declarat indirect nemultumite de termenii initiali ai acordului, negociat fara stirea lor – a avut insa efectul scontat.
Trupele antitalibane preiau controlul
Predarea Kandaharului a inceput, asa cum se stabilise, ieri-dimineata, cand talibanii au incredintat o parte din armament unei comisii locale, formate din lideri tribali, conducatori spirituali si fosti comandanti mujahedini. Comisia este condusa de mollahul Naqibullah, fost lider mujahedin.
Sperantele lui Hamid Karzai, ca predarea sa se desfasoare organizat, s-au spulberat de la bun inceput. Multi talibani au preferat sa fuga din oras. S-au inregistrat morti, in urma atacarii de catre fortele Marinei americane a unui convoi de talibani in apropierea Kandaharului. S-au raportat incendieri si jafuri ale unor proprietati civile si depozite ale organizatiilor umanitare. Motiv pentru care primele disensiuni intre factiunile antitalibane nu au intarziat sa apara. Criticile au venit din partea unuia dintre aliatii-cheie ai lui Karzai, Gul Agha Sherzai, fost guvernator al orasului, care l-a acuzat pe viitorul premier ca -a luat o decizie gresita, fara a-i consulta pe batrani (liderii tribali). Acum in oras este haos. Totul se intampla din cauza acestui domn, noul prim-ministru-. Dedesubturile neintelegerilor sunt insa cu totul altele, si anume nemultumirea fostului guvernator cu privire la incredintarea orasului pe mainile lui Naqibullah.
Capitularea Kandaharului reprezinta, fara putinta de tagada, sfarsitul rezistentei talibane organizate din Afganistan. Dupa orasul care a fost fieful politic si religios al talibanilor, acestia au cedat si in ultimele redute. Provinciile sudice Helmand, Zabul si Uruzgan se afla acum sub controlul fortelor antitalibane.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















