Pozitia adoptata in ultima vreme de premierul ungar, Ferenc Gyurcsany (foto), in ce priveste decizia UE de amanare a negocierilor de aderare cu Croatia s-ar putea dovedi o strategie destul de paguboasa pe termen lung. Nu este pentru prima data cand seful cabinetului de la Budapesta isi exprima dezaprobarea fata de optiunea Bruxellesului, insa tonul a fost parca mai dur decat pana acum, iar aluzia la guvernele Marii Britanii, Frantei, Germaniei si Olandei a fost evidenta: -Nu vrem ca Europa sa devina un club dominat de interesele si opiniile anumitor state. Visam la o Europa bazata pe principiile egalitatii-.
Ungaria, alaturi de Austria si Slovenia, a fost unul dintre putinii suporteri ai Croatiei atunci cand Bruxellesul a decis sa amane inceperea nogocierilor cu fosta republica iugoslava, sustinand ca aceasta nu a colaborat suficient cu Tribunalul Penal International (TPI) si nu a depus eforturi multumitoare pentru capturarea generalului Ante Gotovina, acuzat ca a comis crime de razboi. Se pare ca la acea data serviciile de informatii occidentale ar fi furnizat guvernului ungar dovezi in ce priveste lipsa de cooperare a autoritatilor de la Zagreb cu TPI. Citand surse din cadrul diplomatiei occidentale, BBC sustine ca guvernul britanic, dar nu numai el, ar fi fost neplacut surprins de optiunea lui Gyurcsany de a sustine pozitia Croatiei, in ciuda argumentelor aduse de UE sI de ONU.
Pe de alta parte, oficialul de la Budapesta a precizat ca UE ar trebui sa transmita in mod clar Ucrainei faptul ca integrarea sa este posibila. In opinia lui Gyurcsany, este inimaginabil ca UE sa isi deschida portile pentru Turcia, dar sa lase pe din afara unul dintre cele mai mari state ale Batranului Continent. BBC apreciaza ca dezacordurile legate de negocierile cu Croatia, dar si divergentele referitoare la ritmul de desfasurare a discutiilor dintre UE si Ucraina risca sa afecteze sansele Ungariei de a se implica in proiectele de reconstructie din zona Balcanilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















