Acasă În Lume Prima ofensivă împotriva talibanilor de la încheierea misiunii NATO

Prima ofensivă împotriva talibanilor de la încheierea misiunii NATO

DISTRIBUIȚI

Trupele afgane au lansat o amplă ofensivă împotriva talibanilor, prima fără sprijinul forțelor internaționale

Forțele de securitate afgane au lansat o amplă ofensivă împotriva militanților talibani în sudul țării, au anunțat miercuri surse oficiale, relatează DPA.

Aceasta este prima operațiune majoră lansată de forțele de securitate afgane de la încheierea misiunii trupelor internaționale conduse de NATO, în decembrie.

Ministerul afgan al Apărării a anunțat că operațiunea, numită Zolfeqar, a început luni în provincia Helmand. ‘Până acum, 45 de insurgenți au fost uciși, 11 răniți, iar forțele de securitate au capturat un număr mare de arme și muniții’, se arată într-o declarație a ministerului.

Potrivit unui oficial din domeniul securității, operațiunea a vizat patru districte din provincia Helmand. ‘Operațiunea va continua nu numai în provincia Helmand, dar și în alte zone în care insurgenții sunt ascunși în sudul’ țării, a afirmat Dawlat Waziri, purtător de cuvânt al ministerului.

Operațiunea a început chiar înainte de ofensiva de primăvară a talibanilor, care are loc în fiecare an împotriva guvernului. În acest an, forțele de securitate afgane nu mai au sprijinul trupelor internaționale pe teren.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.