Home În Lume Razboiul din Irak se amana

Razboiul din Irak se amana

DISTRIBUIŢI

Decizie explicabila, dar care vine impotriva solicitarilor si intereselor imediate ale Statelor Unite, ONU a decis sa raspunda pozitiv anuntului irakian privind reprimirea inspectorilor pe probleme de dezarmare. O prima intalnire intre seful inspectorilor ONU, Hans Blix, si oficialii irakieni a avut loc marti, la New York. Cele doua parti au cazut de acord sa se intalneasca din nou peste 10 zile, la Viena, pentru a finaliza aranjamentele practice, precum comunicarea sau transportul, anterioare revenirii echipelor internationale pe teritoriul irakian.

Calendarul dezarmarii

Daca totul merge ca pe roate, o echipa-pilot va fi trimisa in Irak peste doua-trei saptamani pentru a redeschide birourile din Old Canal Hotel, in Bagdad, sigilate inca din 1998, cand trimisii ONU au trebuit sa paraseasca Irakul. Inspectiile efective nu vor incepe mai devreme de o luna sau chiar trei luni, urmand ca, o data ajunsi pe teren, inspectorii sa profite de cele 60 de zile pe care le vor avea la dispozitie pentru a schita un program de lucru si a identifica principalele sarcini de dezarmare ce trebuie trasate regimului Saddam Hussein.

Ulterior acestei perioade de pregatire de 60 de zile, Consiliul de Securitate al ONU trebuie sa aprobe programul de lucru si schita sarcinilor, lucru care ar putea dura cateva zile sau chiar saptamani.

In fine, o data ce primesc acordul Consiliului, inspectorii vor deveni total operationali in cel mult trei saptamani. Urmeaza apoi o perioada de 120 de zile pentru testarea cooperarii irakiene si realizarea unui nou plan de sarcini de dezarmare.

Daca Irakul trece acest test, sanctiunile vor fi suspendate pentru alte 120 de zile. Embargoul va fi ridicat definitiv numai dupa ce Irakul se dezarmeaza complet si satisface toate cererile ONU si numai cu aprobarea SUA, care au drept de veto ca membru permanent al Consiliului de Securitate.

Confuzie la ONU

Fapt care va pune, cu siguranta, multe probleme, in contextul in care Administratia de la Washington nu vrea sa accepte propunerea de pace a Irakului, calificand-o drept o miscare tactica menita sa -prosteasca- Natiunile Unite.

Drept urmare, SUA continua sa faca presiuni pentru o noua rezolutie ONU, in timp ce Rusia sustine ca un astfel de document este inutil in acest moment.

-De dragul libertatii si al dreptatii, Consiliul de Securitate al ONU trebuie sa actioneze pentru a pune la punct regimul irakian-, a fost declaratia presedintelui american, care marcheaza diviziunile aparute in sanul ONU ca urmare a noii pozitii irakiene. -Principala sarcina a noastra, acum, este sa vedem daca inspectorii reusesc sa mearga in Irak si sa inceapa sa isi exercite atributiile-, este, prin contrast, opinia Moscovei.

Presa internationala apreciaza ca decizia Irakului de a-i reprimi pe inspectorii de dezarmare a reusit sa creeze mai multa confuzie in sanul Natiunilor Unite decat a facut-o in timp ce sfida rezolutiile organismului international.

Vremuri tulburi pentru cancelarul Germaniei

Mai mult, brusca dorinta de colaborare a irakienilor i-a dat o neasteptata si puternica lovitura cancelarului german si social-democratului Gerhard Schroder, aflat pe ultima suta de metri a campaniei electorale pentru legislative.

Cancelarul, care, din ratiuni electorale, s-a opus cu o vehementa iesita din comun unei eventuale campanii militare impotriva regimului de la Bagdad, a caracterizat noua pozitie irakiana drept un veritabil triumf pentru Natiunile Unite, dar nu a putut ascunde ca a fost prins pe picior gresit, ba chiar s-ar putea sa fi pierdut definitiv sansa nesperata adusa de chestiunea Irak, comenteaza publicatia britanica -The Times-.

Intr-adevar, cotatia social-democratilor in sondajele de opinie a scazut in ultimele zile, crestin-democratii reusind sa adune 37,3% din optiunile favorabile, fata de numai 37 de procente ale adversarilor lor. Aceasta, dupa ce social-democratii ajunsesera in frunte la sfarsitul saptamanii trecute, o premiera in intreaga campanie electorala.

Edmund Stoiber, pretendent conservator la fotoliul de cancelar, a exploatat situatia jenanta a lui Schroder. -A incercat sa transforme aceste alegeri intr-o alegere intre razboi si pace. Dar sper ca oamenii sa realizeze acum ca Schroder ne-a izolat de Natiunile Unite, ba chiar de intreaga lume. Schroder nu a contribuit cu nimic la aceasta solutie-, a subliniat Stoiber.

Schroder a facut, intr-adevar, o greseala. Pe masura ce imaginatia electoratului a fost tot mai mult captata de linia antiamericana si antirazboinica (65% din germani se declara impotriva interventiei din Irak), cancelarul a adoptat o atitudine din ce in ce mai pacifista, mergand chiar la extrem. Astfel, el a declarat ca se opune razboiului, chiar daca acesta primeste unda verde din partea ONU, si in nici un caz nu il va finanta.

Impinse in planul doi de problema Irak, teme electorale deloc avantajoase pentru actuala putere de la Berlin – precum somajul sau imigratia – vor reveni cu siguranta in prim-planul infruntarii politice germane, la initiativa crestin-democratilor, in pofida scurtului ragaz ramas pana la alegeri.

Totodata, oamenii lui Stoiber vor incerca cu siguranta sa il prezinte pe Schroder drept cel care a adus Germania in cea mai periculoasa izolare de dupa al Doilea Razboi Mondial. Ei isi vor construi ultima zvacnire electorala si pe dezamagirea Frantei si Marii Britanii, care au criticat Germania pentru ca a ales o politica separata in privinta Irakului, facand practic imposibila adoptarea unei pozitii europene comune.

Bush senior: -Il urasc pe Saddam-

Intr-un interviu acordat in exclusivitate CNN, fostul presedinte George Bush, tatal actualului lider de la Casa Alba, a declarat ca nu simte altceva decat ura pentru Saddam Hussein, dar, cu toate acestea, nu regreta ca fortele occidentale implicate in Razboiul din Golf din 1991 nu au inaintat pana la Bagdad pentru a-l alunga de la putere.

-Stiu ce s-ar fi intamplat. Coalitia s-ar fi fisurat-, apreciaza Bush, la 11 ani de la incheierea campaniei. -Singurul meu regret este ca am gresit atunci cand am crezut ca Saddam Hussein va disparea-.

-Il urasc pe Saddam Hussein-, a continuat Bush senior. -Nu urasc prea multi oameni. Nu ajung prea usor sa urasc, dar cred, as spune, ca promisiunile lui nu valoreaza doi bani si ca este o bruta (…). Nu simt nimic altceva decat ura pentru el-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.