
Regimul de la Damasc al președintelui Bashar al-Assad este hotărât să reprime prin forța armelor rebelii sirieni care sprijină opoziția. Soldaților lui al-Assad li s-au alăturat și contingente armate importante ale Hezbollah-ului, partid siit libanez sprijinit financiar de la Teheran. Împreună, aceștia au atacat ieri orașul Qousseir (centrul țării -n.r.), încercând să preia controlul asupra acestui important fief al rebelilor, care rezistă de peste un an de zile. "Asaltul asupra (orașului) Qousseir a început și se poartă lupte aprige între rebeli și armată la intrarea în oraș", a declarat pentru AFP Rami Abdel Rahmane, directorul Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un ONG cu sediul în Marea Britanie care se sprijină pe o rețea vastă de militanți și surse militare și medicale. Armata, susținută de combatanți Hezbollah și membri ai unor miliții loiale regimului, încearcă de mai multe săptămâni să preia controlul asupra acestui ora. Militarii regimului al-Assad au reușit recent să preia controlul asupra mai multor sate din jurul orașului Qousseir, în provincia Homs (centru), pe o axă strategică ce leagă capitala Damasc de litoral, acolo unde de află orașul Tartus, un port de o importanță strategică deosebită deoarece funcționează și ca bază navală pentru navele de luptă ale Federației Ruse în urma unui acord semnat în 1971. Ieri, la prânz, armata siriană pătrunsese deja în centrul orașului Qousseir și a preluase controlul asupra pieței centrale și sediului municipalități. "Armata siriană a preluat controlul asupra pieței principale din Qousseir, în centrul orașului, dar și asupra imobilelor din jur, inclusiv asupra sediului municipalității, pe care militarii au ridicat steagul sirian", a declarat pentru AFP o sursă militară sub protecția anonimatului.
Promisiuni belicoase
În tot acest timp, președintele Bashar al-Assad spune că va continua războiul împotriva rebelilor care nu reprezintă decât interesele unor puteri străine. Într-un interviu acordat sâmbătă pentru mass-media argentiniană, preluat și de către postul Al Jazzera, liderul de la Damasc a declarat că nu va demisiona până în 2014. El a mai spus că ar dori să negocieze cu liderii politici ai opoziție, dar că nu va încetă să lupte contre forțele rebeli plătite de Occident. De asemenea, Bashar al-Assad a negat pentru reporterii cotidianului argentinian „Clarin” că „ar folosi soldați din afara țării, sau de altă naționalitate și că nu are nevoie de susținerea niciunui stat arab”. „Sunt oameni din Hezbollah în Iran, în Siria, dar ei vin și pleacă din Siria dinainte începerii crizei”, a spus Assad. În plan politic, liderul de la Damasc a declarat că a „primit bine” invitația Rusiei și a SUA la o conferință de pace ce va avea loc la Geneva si că „speră ca această să-i ajute pe sirieni să depășească această criză”. Dialogul dorit de organizatorii conferinței se anunță dificil de obținut, opoziția siriană transformând plecarea de la putere a președintelui Bashar al-Assad într-o condiție prealabilă a oricărui dialog, în contextul în care acesta tocmai și-a reiterat foarte ferm hotărârea de a rămâne la putere.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















