O serie de spioni informatici, care provin din țări precum Rusia și China, s-au infiltrat în rețeaua electrică americană, lăsånd în urmă programe software care pot afecta sistemul pe timp de război. Potrivit unui oficial, „chinezii au încercat să facă o hartă a infrastructurii noastre, precum rețeaua electrică. La fel au făcut și rușii“. Acțiunea spionilor informatici s-a derulat în întreaga țară, fără a viza o anume companie sau zonă. Un oficial din domeniul securității afirmă că există intruziuni, care cresc de la an la an, iar acestea au fost descoperite de agențiile americane de informații, nu de companiile care se ocupă de infrastructură. „Dacă începem un război cu ei, vor încerca să le pornească“, a continuat oficialul. Un purtător de cuvånt al Ambasadei Chinei a declarat că se opun oricărei forme de infracțiune, incluzånd atacurile cibernetice, iar Rusia neagă orice implicare. (G.M.)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















