Cu cât se apropie mai mult ziua Referendumului, cu atât își dă Victor Ponta cu ”stângul în dreptul” în fața cotidienelor europene de prestigiu, pe care nu contenește să le uimească prin precaritate politică și amatorism legislativ. În urma unei analize a jurnaliștilor de la Reuters, concluzia este că premierul României ”întinde coarda” cu Uniunea Europeană și provoacă limitele de răbdare ale oficialilor de la Bruxelles.
Articolul intitulat "Premierul român testează limitele răbdarii Uniunii Europene",publicat de Reuters afirmă că guvernul român va trebui să-și consolideze cu grijă poziția la putere, după ce a forțat răbdarea Bruxelles-ului. Pornind de la o analiză a ultimelor evenimente politice de la București, jurnaliștii străini susțin că scandalul politic din România a ridicat semne de intrebare în legătură cu înțelegerea cu Fondul Monetar Internațional și a dus la prăbușirea monedei nationale, provocând o criză politică și economică fără precedent la nivel național și periclitând grav credibilitatea României pe plan european.
Cotidianul european subliniază că Guvernul din România are șanse reale de demitere a președintelui Traian Băsescu dar după ce primul ministru a întins răbdarea Uniunii Europene la maxim va trebui să ”calce” cu atenție în viitorul său politic în încercarea sa de a lua toată puterea și a controla România. ”Uniunea Europeană îl acuză pe Victor Ponta de subminarea statului de drept, intimidarea justiției și eliminarea oficialilor ”cheie” pentru a-și facilita campania împotriva lui Traian Băsescu”, mai scriu cei de la Reuters. Editorialul amintește totodată și de dorința accelerată a lui Ponta de a îl demite pre președintele Românie, date fiind investigațiile pe dosare de corupție și arestările din ultima perioadă care l-ar fi speriat pe premier, îndeosebi condamnarea lui Adrian Năstase-fost prim ministru și mentor al lui Ponta.
Agenția de presă scrie despre acuzațiile rușinoase de plagiat la adresa premierului Victor Ponta, pe care nu și le asumă deși a fost găsit vinovat de două comisii academice și care au distras atenția de la probleme structurale profunde, alimentând totodată furia și nemulțumirea oficialilor europeni.
Reuters a luat și pulsul opiniei publice din România în ceea ce privește referendumul de peste câteva zile. Agenția de presă citează surse diplomatice potrivit cărora oficiali de la Bruxelles ar fi amenințat, indirect, să suspende drepturile de vot ale României în Uniunea Europeană.
Președintele Traian Băsescu are însă șanse de izbândă împotriva uzurpatorului Victor Ponta, dat fiind faptul că referendumul va fi validat doar dacă se prezintă jumătate plus unu din populația prezentă pe listele electorale iar opinia românilor prezintă mai mult dezgust pentru oricare dintre clasele politice, decât simpatie pentru vreo latură anume. La toate ecourile negative pe care Ponta le-a creat la Bruxelles, premierul adaugă cu nonșalanță că oficialii europeni ”habar nu au” de situația politică din România. (O.D.)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















