România și Pactul de la Varșovia (III)

După cum am văzut în episodul trecut, în perioada 1949-1954, oficialitățile de la București au înțeles rolul industriei românești de apărare în eventualitatea implicării țării într-un  conflict militar. În acest sens, au fost regrupate și recondiționate aproximativ 6.500 de mașini-unelte și instalații industriale abandonate în depozite la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, parcul de mașini-unelte a fost îmbunătățit cu aproximativ 2.800 de utilaje noi, moderne, de asemenea au fost proiectate și construite uzine speciale, iar sculăriile acestora au fost înzestrate aproape în întregime pentru fabricația SDV-urilor trebuincioase planului de producție. Pe de altă parte, fabricarea de armament și muniție de infanterie în România era „aproape complet pusă la punct pentru debitele de profil“ la începutul anului 1954, iar pentru muniția de artilerie au fost create anumite capacități de producție care să fie finalizate în anii următori. De asemenea, în uzinele de armament au fost realizate unele subansambluri pentru autocamioane, biciclete, cabluri electrice, scule și dispozitive pentru industria civilă. Un alt aspect al acestei perioade – semnalat și de istoricul militar Petre Opriș – a fost risipa de fonduri ale statului a autorităților de la București, coroborată cu incompetența conducerii de stat și de partid în privința producției românești de armament și de muniție pe timp de pace.

Sovieticii au pus umărul la dezvoltarea industriei românești de apărare

Pentru ca industria aceasta să facă față cheltuielilor militare după înființarea Pactului de la Varșovia, autoritățile de la Kremlin au sprijinit realizarea de către partea română a unor categorii de armament, muniții și alte produse speciale după licențe sovietice. La începutul anilor ‘60, industria românească de apărare a ajuns la fabricarea de carabine SKS-calibru 7,62 milimetri, aruncătoare de grenade antitanc portative RPG-2, calibrul 40 milimetri (cu muniție de luptă și de exercițiu), aruncătoare de flăcări LPO-50, mitraliere antiaeriene ZU-2, calibrul 14,5 milimetri, piese de schimb pentru infanterie, detectoare de mine UMIV-I, poduri de pontoane PR-60, produse chimice speciale, materiale de protecție antichimică, lovituri pentru tunurile AA-calibrul 57-100 milimetri, lovituri pentru tancuri, autotunuri calibrul 85-100 milimetri și autoateliere. Au mai fost realizate truse de instrucție antichimice și vopsele luminiscente. Problemele de asimilare a patentelor sovietice s-au văzut în aparatura electronică și electrotehnică pe care industria de apărare a fost incapabilă să le dezvolte. În 1965, ponderea industriei românești de apărare în înzestrarea armatei era de 27%. De pildă, în septembrie 1960, oficialitățile de la București au hotărât să importe din Cehoslovacia avioane de vânătoare MIG 21 F-13, precum și stații radio R-118 din Polonia. Concomitent cu această decizie, ministrul apărării, generalul Emil Bodnăraș, a hotărât să scoată din înzestrarea armatei Republicii Populare Române (n.r. – RPR) 150 de avioane Ilușin IP-10, 48 de avioane de vânătoare IAK-23, 11 hidroavioane Heinkel-114, 59 de motoare de rezervă IP-10, 58 de motoare de rezervă pentru IAK-23. Cu excepția hidroavioanelor, aparatele scoase din uz și duse la casat au fost achiziționate în perioada 1949-1950. Pe de altă parte, între 1960 și 1965, Gheorghe Gheorghiu-Dej a decis să aloce Ministerului Apărării – Direcția de Înzestrare, circa 6.157 milioane de lei, dintre care 1.157 de milioane de ruble pentru plata importurilor de tehnologie militară modernă.

Doleanțele lui Gheorghiu-Dej

În special avem în vedere sisteme de rachete SA 75-VOLHOV, radiolocatoare de producție sovietică, aparatură radio din Ungaria, URSS și Republica Democrată Germană (n.r. – RDG), 104 avioane de vânătoare MIG 21 F-13 și 423 de tancuri mijlocii T-54 din Polonia. 100 de tancuri T-55 și transportoarele-amfibie BTR-50 PV și sistemele integrate de rachete sol-aer au intrat în acest răstimp în dotarea și folosința armatei române, care dăduse startul unei campanii serioase de înzestrare cu tehnică modernă de luptă.
(Va urma)