
România și SUA vor să accelereze discuțiile privind posibilitatea ca în viitor românii să circule fără a avea nevoie de viză în Statele Unite. În acest sens, reprezentanți români și ai Ambasadei SUA s-au întâlnit în data de 31 ianuarie 2013 în cadrul Grupului de lucru al Inițiativei pentru Parteneriat Strategic pentru a discuta diverse subiecte, inclusiv chestiuni privind afacerile consulare, aplicarea legii și regimul vizelor. Mai precis, Grupul de lucru a discutat despre modalități de a extinde și consolida dimensiunile relației româno-americane ce privesc aplicarea legii, extrădarea, trecerea frontierei, călătoriile și regimul vizelor. Membrii Grupului de lucru vor avea întâlniri trimestriale, următoarea fiind programată pentru luna aprilie 2013, se precizează într-un comunicat de presă al ambasadei SUA la București.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















