Pentru ei, cel mai important moment l-a marcat adoptarea Conventiei Europene, document fundamental pentru functionarea unei Uniuni extinse la 25 de state, dar si precizarile privind relatiile transatlantice, doctrina de securitate – o premiera pe continent -, ca si semnalul de bunavointa indreptat, la cererea expresa a Greciei, catre Balcani. Foste si actuale focare internationale de conflict, Irakul, Iranul, Coreea de Nord au fost trecute in viteza pe agenda summitului european de la Salonic. Pentru Romania, momentul culminant l-a marcat declaratia finala a reuniunii de trei zile, incheiata sambata, in care s-a precizat ca extinderea Uniunii este un proces continuu si ireversibil, ca negocierile cu Romania si Bulgaria se vor desfasura pe aceleasi principii ca ale celor 10 state care au semnat deja tratatul de aderare, termenul limita pentru incheierea acestora fiind sfarsitul lui 2004. In plus, bugetul UE pentru 2007-2013 va tine cont si de termenul de integrare a celor doua tari, respectiv 1 ianuarie 2007.
Suficiente promisiuni pentru ca, prezente la Salonic, primele trei nume de la Bucuresti – presedintele Ion Iliescu, premierul Adrian Nastase si ministrul de externe, Mircea Geoana – sa aprecieze, intr-o conferinta de presa comuna, ca autoritatile romane nu isi puteau dori mai mult in acest moment.
-Romania a obtinut o nota foarte buna la examenul de capacitate la integrarea europeana-, a afirmat Nastase. -Este incredibil cum Comisia Europeana si Consiliul european au stiut sa raspunda intr-o singura fraza la toate temerile noastre-, a adaugat premierul.
Seful executivului a subliniat ca realizarea acestor obiective depinde de ceea ce vor face pe viitor autoritatile romane si de modul in care masurile luate vor corespunde cerintelor de la Bruxelles.
Perioada aleasa pentru accelerarea negocierilor de aderare cu Romania si Bulgaria – incetinite oarecum in contextul razboiului din Irak si al problemelor diplomatice ce au insotit schimbarea de regim de la Bagdad – corespunde, intr-o prima etapa, presedintiei italiene a Uniunii. Premierul de la Roma, Silvio Berlusconi, un prieten declarat al Romaniei, aflat de aceeasi parte proamericana a baricadei antiirakiene, spre deosebire de axa franco-germana, va conduce organismul comunitar timp de sase luni, incepand de la 1 iulie.
Nastase a precizat ca a abordat obiectivele -extrem de ambitioase- ale Romaniei in discutiile cu Berlusconi.
-Daca vrem sa intram in Uniunea Europeana in 2007, trebuie sa semnam tratatul de aderare in prima parte a anului 2005. Daca vrem sa semnam tratatul in 2005, trebuie sa incheiem negocierile la sfarsitul anului 2004. Daca vrem sa incheiem negocierile in 2004, este necesar ca raportul de tara prezentat de Comisia Europeana la finalul anului 2003 sa fie favorabil. Pentru ca raportul de tara sa fie favorabil, trebuie sa rezolvam trei probleme: masurile pentru indeplinirea criteriului de economie functionala de piata, reforma administratiei si reforma justitiei-, a conchis Nastase.
La randul sau, ministrul integrarii europene, Hildegard Puwak, a declarat la Salonic ca autoritatile de la Bucuresti vor fi in mod special preocupate de accelerarea transpunerii legislatiei UE, intarirea capacitatii administrative si realizarea acelor masuri legate de indeplinirea criteriului de economie functionala de piata.
Pozitiv a fost considerat si interesul UE pentru zona Balcanilor occidentali, presedintele Iliescu apreciind ca aceasta demonstreaza ca procesul de largire este continuu si ireversibil, o veste extrem de buna pentru Bucuresti.
Noua Europa
Un lucru este cert. S-au rostit multe cuvinte si au fost multe, multe conferinte de presa la acest summit, unde vanitatea liderilor prezenti a umbrit continutul real al discutiilor, comenta sambata corespondentul -Financial Times-, la cateva ore de la incheierea oficiala a reuniunii europene. Dincolo de criticile inerente, agenda intalnirii din Grecia a fost una incarcata, finalizata cu adoptarea unei lungi serii de concluzii.
Doctrina de securitate in premiera
Marea Britanie, Franta si Germania au sprijinit pe de-a-ntregul proiectul doctrinei de securitate europeana – prima de pe continent – realizat de reprezentantul UE pe probleme de politica externa, Javier Solana, si care urmeaza a fi finalizata pana in decembrie.
Proiectul pune in prim-plan transformarea UE intr-un actor mondial, care sa-si foloseasca instrumentele politice, economice si diplomaticepentru a rezolva probleme internationale legate de armele de distrugere in masa, terorism si alte conflicte specifice perioadei de dupa razboiul rece. Este prevazuta si cresterea cheltuielilor militare, cerinta principala a Washingtonului. Totodata, doctrina subliniaza sprijinul UE pentru institutiile multinationale, printre care si NATO.
In acest context, UE a transmis avertismente Iranului si Coreii de Nord cu privire la politicile de proliferare nucleara.
Relatiile transatlantice
In pregatirea summitului special SUA-UE (Washington, 25 iunie), liderii europeni au subliniat importanta relatiilor cu Statele Unite, grav afectate de conflictul din Irak, declarand insa ca cele doua entitati trebuie sa coopereze de pe pozitii comune. Regandirea strategiei diplomatice este extrem de importanta in contextul integrarii a 10 noi state, anul viitor, multe dintre ele dedicate cauzei americane.
Miza economica este, pe de alta parte, uriasa pentru ambele parti. Circa trei sferturi din investitiile straine ale Europei sunt in SUA. Mai mult de jumatate din profiturile realizate in strainatate de oamenii de afaceri americani provin din Europa. Impreuna, UE si SUA vor detine din 2004 jumatate din productia globala. In plus, economia europeana ramane din nou in urma celei americane, care a raportat la sfarsitul saptamanii trecute cea mai importanta crestere a indicatorilor economici din decembrie 2001.
Extinderea vireaza spre Balcani
-Consiliul European saluta angajamentul guvernului turc de a continua procesul de reforme si in special de a finaliza lucrarile legislative restante pana la sfarsitul lui 2003-, s-a precizat in declaratia finala de la Salonic.
Mai mult, Consiliul este decis sa sustina integrarea Balcanilor occidentali, care vor primi si un ajutor de 250 milioane euro in perioada 2004-2006. Crima organizata si coruptia raman principalele probleme ale regiunii.
Prima Constitutie europeana
Sefii de stat si de guvern ai UE au decis ca -textul de proiect al tratatului constitutional reprezinta o baza pentru conferinta interguvernamentala- din toamna, cand demareaza negocierile.
Pasapoarte digitale
Liderii europeni sunt de acord sa creeze o baza de date comuna in domeniul vizelor. Aceasta presupune si introducerea unui nou tip de documente de identitate, prin implantarea unor cipuri speciale (si in pasapoartele cetatenilor din statele aflate in afara Uniunii) cu date biometrice, precum amprenta digitala sau configuratia irisului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















