Home În Lume Scantei intre Londra si Teheran

Scantei intre Londra si Teheran

DISTRIBUIŢI

Au trecut aproape două săptămani de cand iranienii au reţinut 15 marinari britanici, acuzaţi că au pătruns ilegal în apele teritoriale ale ţării. Criza izbucnită între Londra şi Teheran nu dă semne de calmare. Schimbul de replici evoluează după o linie sinusoidală, cu suişuri şi coboraşuri, ce pare fără de sfarşit. Totul se desfăşoară după logica unui război al nervilor: cine cedează primul. În scandal s-a implicat şi preşedintele SUA, George W. Bush, care a cerut Iranului să-i elibereze pe militarii britanici. În termeni similari s-au exprimat şi autorităţile UE. Iranul a amintit că nu se teme de ameninţări. Pe acest fundal, au apărut zvonuri potrivit cărora Teheranul se pregăteşete să-i judece pe ostatici, printre care şi o femeie (foto). Speculaţiile au fost imediat dezminţite de Iran. Pentru ca ieri, -Sunday Telegraph- să anunţe că guvernul de la Londra examinează variantele relansării unui dialog cu Teheranul în legătură cu marinarii luaţi prizonieri. Anterior, agenţiile internaţionale de presă scriseseră despre o intenţie a Londrei de a trimite un emisar în Iran pentru a negocia eliberarea captivilor. Contactat pentru precizări, biroul de presă al Foreign Office a evitat orice comentarii, mulţumindu-se să afirme că -vor continua discuţiile la nivel diplomatic-. În ajun, ministrul de Externe, Margaret Beckett, vorbise de o reglementare paşnică a chestiunii, prin dialog. Potrivit unui sondaj comandat de -Sunday Telegraph-, 66 la sută dintre britanici au încredere în capacitatea autorităţilor de a rezolva criza.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.