
Președintele sârb Tomislav Nikolici a anunțat ieri organizarea de alegeri legislative anticipate pe 16 martie, la cererea Partidului Sârb al Progresului (SNS), ce se bucură de o susținere în creștere din partea electoratului după ce Belgradul a început negocierile de aderare la UE, relateazã AFP
"Am semnat decretul vizând dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor legislative la 16 martie", a declarat președintele Nikolici. "Avem mult de lucru, reforme dureroase care vor îmbunătăți viața cetățenilor" trebuie să fie adoptate, a adăugat el. Șeful statului a subliniat, de asemenea, că Serbia trebuie "să îndeplinească condițiile pe care UE le stabilește pentru fiecare țară candidată" în procesul de integrare. Partidul Sârb al Progresului (SNS), formațiune conservatoare pro-europeană a puternicului vicepremier sârb Aleksandar Vucici care domină coaliția aflată la putere în Serbia, s-a pronunțat duminică pentru organizarea de alegeri legislative anticipate, cu doi ani înainte ca actualul Parlament să-și încheie mandatul. SNS vrea să organizeze scrutinul pe 16 martie, odată cu alegerile anticipate, deja prevăzute, pentru Primăria Belgrad.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















