
50% din alimentele destinate Somaliei sunt deturnate
Un raport al Consiliului de Securitate ridică o mare problemă în privința Somaliei, țara cea mai săracă din Africa, unde aproape 50 la sută din ajutorul alimentar distribuit de ONU, care ar trebui să ajungă la populație, este deturnat pe drum de către angajații ONU, partenerii locali și milițiile islamiste. „Majoritatea asistenței în Somalia constă în ajutor umanitar, care este în mod special vulnerabil în fața deturnărilor“, explică raportul Grupului de control (Monitoring Group) al ONU privind Somalia.
Principalul furnizor de hrană pentru somalezi este PAM, Programul Alimentar Mondial, aproape 60 la sută din bugetul anual umanitar al ONU fiind destinat pentru această țară africană. Aceasta înseamnă că din 850 milioane de dolari, 485 de milioane merg către Somalia, potrivit documentului citat.
Partenerii somalezi asigură local transportul și distribuirea acestor ajutoare, care reprezintă circa 200 milioane de dolari. 80% din această piață este împărțită între trei oameni de afaceri somalezi.
Raportul specifică că acest sistem are destule „bube“, oferind astfel numeroase posibilități de deturnare de-a lungul lanțului de distribuție, variantă confirmată și de transportatorii din cadrul PAM și de mai multe surse implicate în distribuirea ajutoarelor. Raportul subliniază că există o complicitate între transportatorii rutieri și partenerii locali ai PAM, care organizează deturnările, acestea reprezentånd o formă obișnuită de fraudă, în special cånd transportatorii și organizațiile partenere sunt în proprietatea acelorași persoane. Aceste organizații partenere și transportatorii în chestiune, precum și alte părți implicate, se înțeleg astfel reciproc pentru a deturna ajutorul umanitar și pentru a-și împărți câștigurile.
Deși procentajele sunt variate, sursele estimează că circa 30 la sută din ajutor este deturnat de partenerii locali ai PAM și de personalul agenției subordonate ONU, 10 la sută de transportatorii rutieri și între 5 și 10% de grupurile armate care controlează zona. După ce toate grupurile de interese își împart måncarea care ar trebui să-i hrănească pe somalezi, restul a ceea ce mai rămåne ajunge în final și la aceștia, însă în cantitate insuficientă pentru a combate foametea.
În consecință la aceste acuzații, PAM cere partenerilor de pe teren să verifice dacă transportatorii și-au îndeplinit obligațiile.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















