Pentru prima data in istoria postbelica a Germaniei, nici macar cei mai experimentati si indrazneti analisti politici nu indraznesc sa prognozeze rezultatele scrutinului legislativ de duminica, ce ii opune pe social-democrati conservatorilor si pe actualul cancelar, Gerhard Schroder, bavarezului Edmund Stoiber.
Ulterior unei rasturnari spectaculoase de situatie, cand – pe fondul discursului pacifist promovat de Schroder cu privire la problema irakiana – social-democratii au reusit sa se plaseze in premiera in aceasta campanie pe primul loc in sondaje, devansandu-i pe principalii lor rivali, si dupa o saptamana in care cele doua tabere au fost la egalitate, ultimele estimari arata un avans de 2% al partidului aflat la putere, cotat cu 40% din optiunile favorabile ale electoratului. Mai mult, un sondaj realizat de Institutul Allensbach, care, se stie, are legaturi cu crestin-democratii, ii da drept invingatori pe acestia din urma, este adevarat, la o foarte mica diferenta de social-democrati.
Pana acum, Germania federala a avut sapte cancelari, dintre care patru crestin-democrati si trei social-democrati.
Dupa Irak, care a tinut capul de afis al campaniei in favoarea lui Schroder, infruntarea se incheie astazi in forta, pe subiecte care ii avantajeaza net pe conservatori: situatia economica si lupta impotriva terorismului. Incapacitatea Guvernului social-democrat de a reduce numarul somerilor la 3,5 milioane, costurile uriase ale inundatiilor din aceasta vara, dar si problemele unora dintre cele mai importante companii germane – toate acestea sunt tot atatea bile negre pentru Schroder.
Nemultumit doar cu atat, Stoiber a plusat pe ultima suta de metri, alegand sa joace cartea imigratiei. Astfel, el a promis, in cursul unei intalniri electorale, ca, odata ales cancelar, va deporta 4.000 de militanti islamisti, inregistrati in fisierele Politiei drept violenti si gata de actiune sub umbrela unora dintre cele mai temute organizatii teroriste din lume, precum gruparea algeriana GIA.
Stoiber nu a intrat insa in amanunte, astfel incat este destul de neclar cum va proceda pentru a-si indeplini promisiunile, din moment ce legislatia intrata in vigoare in decembrie nu permite deportarea unei persoane, din cauza unor simple suspiciuni de terorism, comenteaza cotidianul britanic -The Guardian-.
Scenarii de coalitie
Ce pot spune cu siguranta analistii este ca viitorul Guvern de la Berlin va fi unul al coalitiilor, electoratul german fiind suficient de fragmentat pentru a nu da castig de cauza unui singur partid. De altfel, acest lucru s-a intamplat o singura data, in 1957, cand Konrad Adenauer a castigat cu crestin-democratii si aripa bavareza crestin-sociala.
Acum, cele mai mari sanse le are coalitia aflata la Putere de patru ani – social-democratii lui Schroder si Verzii sefului diplomatiei, Joschka Fischer. Cu atat mai mult cu cat actualul cancelar sustine ca nu va face nici o intelegere cu fostii comunisti (PDS). Daca, totusi, liberalii (FDP) se califica inaintea Verzilor, Schroder s-ar putea gandi la un acord de guvernare si, implicit, la o coalitie mult mai dedicata pietei libere, in pofida trecutului neguros. In anii *80, Guvernul PDS – FDP s-a prabusit din cauza tensiunilor pe probleme economice, aparute intre cele doua tabere. O tripla alianta – social-democrati, verzi, liberali – este exclusa de toate formatiunile politice implicate.
O alta varianta ar fi marea coalitie SPD – CDU (crestin-democrati), care il va exclude insa pe crestin-socialul Stoiber in favoarea presedintelui CDU, Angela Merkel. Aceasta s-ar putea dovedi solutia ideala si in cazul in care invingator la puncte iese Uniunea Crestin-Democrata. Schroder nu ar avea nici un post de conducere intr-o astfel de alianta, iar social-democratii ar fi condusi, cel mai probabil, de actualul ministru de finante. In fine, o alta posibilitate o constituie o alianta CDU – liberali, care s-a dovedit viabila timp de 16 ani, pe vremea lui Helmut Kohl.
-The Times-: Germania – marele bolnav al Europei
Considerata odata cea mai importanta tara de pe batranul continent, Germania aluneca incet, dar sigur, catre irelevanta, scrie cotidianul -The Times- in editia sa de ieri. De ani, Germania este bolnavul Europei, desi multi dintre germani nu au ajuns inca sa realizeze acest lucru, continua publicatia britanica.
In opinia editorialistului de la -The Times-, principalele doua probleme ale Germaniei sunt irelevanta politica si stagnarea economica, doi factori care, mai mult ca sigur, vor conduce la conturarea, duminica, la urne, a celui mai slab Guvern din Europa Occidentala, prea putin pregatit pentru a face fata dramaticelor schimbari politice si economice.
-Performantele economice ale Germaniei si influenta sa globala s-au deteriorat semnificativ in timpul mandatului lui Schroder, in special in comparatie cu Franta si restul Europei. Indicatori economici de genul numarului de noi locuri de munca create si venitul national pe cap de locuitor sugereaza ca Europa continentala, cu exceptia Germaniei, a avut rezultate aproape la fel de bune ca cele ale Statelor Unite incepand din 1998. Economia Germaniei a fost insa cea care a tras in jos performantele intregii Europe-, scrie -The Times-.
-Influenta sa in Uniunea Europeana a inceput sa dispara, relatiile cu Washingtonul s-au deteriorat, iar serviciile publice nu mai sunt ca pe vremuri. Multi germani sunt ingrijorati de rata crescanda a criminalitatii, nivelul pensiilor si nemultumiti cu privire la calitatea serviciilor medicale si a educatiei-.
Cauzele problemelor Germaniei nu mai constituie de mult un mister: pensiile si ajutoarele de somaj sunt mai ridicate ca oriunde altundeva in Europa, sau chiar in SUA si Japonia. Structura industriala este, la randul ei, una defavorabila unei dezvoltari economice adaptate secolului XXI, un element supradimensionat fiind sectorul manufacturier, in timp ce serviciile nu sunt suficient de bine dezvoltate. Mai sunt apoi birocratia, cultura necompetitiva a subventiilor si forta imensa a sindicatelor, ce protejeaza companiile existente impotriva intereselor celor nou formate si a somerilor, conchide publicatia britanica.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















