
Statele Unite "studiază" posibilitatea acordării unui sprijin militar Ucrainei, solicitat de lideri ucraineni, au anunțat oficiali americani, joi, negând informațiile potrivit cărora cererea Kievului ar fi fost refuzată de Washington.
Potrivit unor oficiali ai administrației Obama, Ucraina dorește să obțină arme și muniții, dar și un sprijin în materie de informații.
"Vom examina cererile pe care le-au formulat", a declarat pentru AFP un oficial al Pentagonului, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului. O decizie definitivă încă nu a fost luată, au anunțat doi oficiali americani.
Cererea autorităților ucrainene intervine în plină vizită a premierului ucrainean, Arseni Iațeniuk, în Statele Unite. El a primit sprijinul administrației Obama în criza din Crimeea, unde Rusia a mobilizat trupe suplimentare.
Washingtonul a respins o eventuală intervenție militară în această fostă republică sovietică și încearcă, dimpotrivă, să soluționeze pe cale diplomatică criza dintre Ucraina și Rusia.
Anterior, Wall Street Journal a oferit asigurări că Statele Unite au refuzat cererea ucraineană, cel puțin pentru moment, de teama de a nu escalada situația.
Citând oficiali, cotidianul a anunțat că Ucraina a cerut, între altele, echipamente de comunicații, kerosen și binocluri de noapte.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















