
Mii de manifestanţi s-au adunat în centrul Budapestei, duminică seara, pentru a protesta faţă de planul Guvernului ungar de a impune o taxă pentru utilizarea Internetului.
Balazs Gulyas, fondatorul paginii de Facebook „O sută de mii împotriva taxei pe Internet”, a cerut Guvernului de la Budapesta să retragă proiectul de lege, scrie Mediafax.
Fidesz, partidul aflat la guvernare în Ungaria, impune tot mai multe taxe asupra oamenilor şi îşi dezamăgeşte chiar şi propriul electorat, a declarat el în faţa mulţimii adunate lângă clădirea Ministerului Economiei, în Piaţa Jozsef Nador.
Balasz Gulyas a avertizat Guvernul de la Budapesta cu organizarea unui nou protest, marţi, în cazul în care nu va retrage acest proiect de lege în termen de 48 de ore.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















