Trei scenarii pentru europeni

Ieri a expirat termenul pana la care membrii Conventiei europene au putut depune amendamentele la reforma institutiilor comunitare, profund divizate din cauza textului prezentat la sfarsitul lunii aprilie de presedintele instantei, Valery Giscard d*Estaing, ce prevede alegerea unui presedinte al UE si reducerea dimensiunii Comisiei. Conventia, ce se va reuni in zilele de 15 si 16 mai, are mai putin de sapte saptamani pentru a ajunge la o concluzie. D*Estaing isi va expune punctul de vedere in Consiliul european de la Salonic, din 20 si 21 iunie.

In opinia cotidianului -Le Monde-, sunt posibile trei scenarii. In virtutea primei ipoteze, Conventia propune reforme adevarate ce se impun guvernelor. A doua vizeaza un esec in identificarea unei pozitii comune si obtinerea unui text ce lasa libertate de optiune guvernelor in cadrul conferintei interguvenamentale, chemata sa adopte textul tratatului constitutional. In sfarsit, a treia posibilitate, bazata aproape in exclusivitate pe concesii, consta in aprobarea unui text minimalist. Ar fi, scrie ziarul citat, cea mai proasta varianta pentru aceasta adunare ce numara 150 de membri – parlamentari nationali si europeni, reprezentanti ai guvernelor si ai Comisiei. D*Estaing a estimat, de altfel, ca proiectul sau trebuie sa serveasca drept punct de referinta. Mai multe surse au avertizat, pe de alta parte, ca el nu va accepta sa-si vada opera calcata in picioare. Nu este, prin urmare, exagerata aprecierea data de diplomatii occidentali, conform carora atmosfera este de confruntare, mai ales pe fondul schimburilor dure de replici care s-au facut auzite atat in interiorul Comisiei europene, cat si al Parlamentului european.

Astfel, s-au format, practic, trei clanuri. Inainte de toate este vorba despre partizanii unui status quo, ideea aparata cu precadere de noii membri ai Uniunii. Aceste tari, in general putin populate, militeaza pentru mentinerea raportului de forte favorabile, stipulat prin tratatul de la Nisa si care garanteaza tuturor cate un comisar. Invocand egalitatea intre tarile membre, ei nu vor schimbarea actualului sistem de rotatie cu alegerea unui singur presedinte al Consiliului european, care, spun ei, va apara doar interesele marilor state. Urmeaza, apoi, grupul celor care sustin un proiect mai federalist, grup din care fac parte Belgia, o parte a Parlamentului european si a Comisiei. Ei resping perspectiva -coabitarii- unui presedinte al Consiliului european care sa-l concureze pe cel al Comisiei. Sustinut de marile state, presedintele Conventiei doreste, la randul lui, o reforma din care sa reiasa o Uniune usor de condus si care sa tina cont de populatiile tarilor membre. In opinia lui, elaborarea unei politici externe comune nu trebuie sa fie de resortul Comisiei, ci al statelor membre. Iata de ce, el sugereaza numirea unui presedinte al Consiliului european, a carui principala menire sa fie aceea de a-i pune de acord pe sefii de stat si de guvern in chestiuni de politica externa.