La capatul a sase ore de aprinse dezbateri, parlamentul Turciei a aprobat cererea guvernului de a deplasa trupe in Liban, in pofida obiectiilor opozitiei si ale societatii civile, tematori pentru viata soldatilor lor. De altfel, premierul Erdogan avertizase, in ajun, ca militarii turci nu vor fi obligati sa participe la dezarmarea miscarii pro-iraniene Hezbollah. Pe acest fundal, ministrul israelian pentru Ierusalim, Yakov Edri, estima ca iminent un atac aerian asupra Iranului, care, printre altele, a testat cu succes un avion superior F-18.
Votul din parlamentul de la Ankara a survenit la scurt timp dupa sosirea in capitala turca a secretarului general al ONU, Kofi Annan, in cadrul unui turneu prin zona consacrat cu precadere situatiei din Liban. Contracarand criticile opozitiei, ministrul turc de externe, Abullah Gul, a afirmat ca prezenta trupelor tarii sale va avea darul de a intari securitatea operatiunilor umanitare si logistice si ca formarea FINUL este in interesul Turciei. Comentand evenimentul, cotidianul francez -Le Figaro- aprecia, printre altele, ca, participand la misiunea fortelor ONU in Liban, Ankara face un gest care ar putea influenta pozitiv rezultatul final al dezbaterilor vizand aderarea acestui stat asiatic la UE. -Relatiile bune pe care Turcia le intretine cu Iran si Siria, precum si cu Siria confera o valoare aparte participarii ei la FINUL.
Sa folosim forta!
-Este primul argument in favoarea acceptarii in Uniune a acestei tari cu o populatie de peste 71 milioane de oameni-, explica publicatia amintita. In opinia ziaristului francez, -considerente de ordin geopolitic impun o concluzie absolut logica: este mai bine ca acest stat preponderent musulman sa fie cu noi decat impotriva noastra. El poate fi punte intre UE si Orientul Mijlociu-, scria -Le Figaro-. In alta ordine de idei, prezenta contingentului turc ar putea domoli atitudinea razboinica a Iranului, unde, nu mai departe decat ieri, presedintele Mahmoud Ahmadinejad declara ca -este timpul ca unii, altii sa deschida ochii si sa inteleaga ca a venit, in sfarsit, timpul utilizarii fortei in relatiile internationale. A venit epoca ratiunii si a metodelor civilizate-, a lansat liderul iranian.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















