Ucraina și geopolitica Kremlinului (II)

În partea rusofonă a Ucrainei, unde se află fieful electoral dur al președintelui Partidului Regiunilor, Viktor Ianukovici, se manifestă o tendință antieuropeană a elitei politico-militare, care caută să valorifice orice moment prielnic pentru a se apropia de Kremlin, puternic motivată de eșecul revoluției portocalii, un experiment democratic nereușit într-o țară divizată ideologic între „Maica Rusia“ și Uniunea Europeană. În acest sens, mai mulți analiști politici și militari au promovat în dezbaterile de idei actuale teza potrivit căreia statul ucrainean trebuie să se dezică de ideea integrării în structurile euro-atlantice, motivând că dezideratul acesta nu mai corespunde „spiritului vremii postsovietice“. În acest sens, politologul Vadim Karasiov este de părere că Tymoșenco, Ianukovici, Iațeniuk – actori principali în lupta electorală recent încheiată – sunt ferm convinși că problemele din sfera politicii externe a statului au să dispară de la sine. Potrivit lui Karasiov, această convingere a politicienilor ucraineni este foarte primejdioasă pentru securitatea națională a Ucrainei.

Securitatea națională și primejdia Kremlinului

La rândul său, Gorbulin a dat o replică acidă lui Karasiov în studiul publicat în „Dzerkalo Tyjnea“ și intitulat „Marele nostru vecin a decis. Ce să facă Ucraina mai departe?“, unde precizează faptul că procesul de modernizare social-politică și economică din Federația Rusă nu corespunde modelului liberal. În acest sens, Gorbulin consideră că Rusia este cointeresată în sporirea treptată a influenței asupra Kievului. „Politica agresivă a Rusiei față de Ucraina nu depinde de acțiunile statului ucrainean…   schimbarea radicală a strategiilor din politica externă a Ucrainei nu va provoca o modificare a politicii ruse“, arată Gorbulin. Pe de altă parte, acesta subliniază faptul că „fereastra ucraineană“ va fi deschisă până în anul 2015, întrucât atunci va avea loc o eventuală schimbare a elitei politice ucrainene și va fi realizat scenariul de venire la vârful puterii centrale a unor oameni tineri. Pe de altă parte, nu se știe cât timp tandemul SUA-UE va mai fi indiferent față de situația geopolitică a spațiului postsovietic. De aceea, Federația Rusă este pregătită de o acțiune rapidă împotriva Ucrainei. În sprijinul acestei ipoteze, atât Karasiov, cât și Gorbulin aduc drept argument  „Conceptul de politică externă a Federației Ruse“ și „Strategia securității naționale a Rusiei“, două documente fundamentale ale strategilor Kremlinului, unde se vorbește despre stoparea procesului de aderare a Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică, alături de „apărarea intereselor populației vorbitoare de limba rusă din Ucraina“. Pentru a rezista la presiunile ruse, Gorbulin propune ca elita ucraineană să se unească, în scopul menținerii echilibruluiu social-politic din țară. În acest sens, expertul ucrainean consideră că pentru realizarea acestui deziderat trebuie eliminate amendamentele constituționale din decembrie 2004, care au diminuat considerabil influența președintelui Ucrainei asupra societății.
În contextul acestor dezbateri ideologice cu privire la viitorul Ucrainei, istoricul rus Olga Zubkova, care a studiat politica externă a Rusiei din timpul lui Stalin, precizează că el dorea să țină sub control state precum Lituania, Letonia și Estonia, deși îi lipsea un plan concret de acțiune politică, întrucât aceste state aveau elite politice consolidate care puteau menține un echilibru social-politic. În acest context, Gorbulin încearcă să alipească tezei sale rezultatele Zubkovei pentru a servi drept model elitei politico-militare de la Kiev. Concomitent cu tezele celor doi politologi menționați mai sus, academicianul Iaroslav Iațkiv este de părere că societatea ucraineană nu mai funcționează, întrucât a căzut pradă minciunii.
„Din punct de vedere al Federației Ruse, edificarea unui nou imperiu poate fi realizată fără elaborarea politicilor actuale, adică fără realizarea intervențiilor militare. Existența unei democrații cât de slabe în Ucraina reprezintă un pericol pentru Rusia autoritară“, arată Iațkiv, profund dezamăgit de stagnarea modernizării Kievului sub imboldul economiei de piață. Pe de altă parte, acesta mai arată faptul că „Rusia nu poate exista în condițiile regimului democratic“, afirmație pertinentă, dacă ținem cont că dualismul conducerii Putin-Medvedev se înscrie în principiile regimului de sorginte autoritaristă. Pe fond, relațiile Kievului cu NATO și cu UE vor depinde de relația directă pe care Ianukovici o va stabili cu Kremlinul după înghețul din faza revoluției portocalii.