Home În Lume Ucraina: Un fost general de poliție, condamnat pentru uciderea jurnalistului de opoziție...

Ucraina: Un fost general de poliție, condamnat pentru uciderea jurnalistului de opoziție Gheorghi Gongadze

DISTRIBUIŢI

O instanță de judecată ucraineană l-a condamnat ieri la închisoare pe viață pe un fost general de poliție pentru asasinarea în anul 2000 a jurnalistul de investigații Gheorghi Gongadze, un caz similar pentru Ucraina cu cel al asasinării Annei Politkovskaia în Rusia. "Curtea a decis asupra necesității de a-l condamna pe Oleksi Pukaci la închisoare pe viață", potrivit textului citit de judecătorul Oleksandr Melnik în fața jurnaliștilor. Imediat după citirea sentinței, avocatul lui Pukaci a declarat că va face apel. Arestat în 2009, Oleksi Pukaci a recunoscut că l-ar fi strangulat pe jurnalistul Gheorghi Gongadze. El conducea, la momentul săvârșirii faptei, departamentul de investigații criminalistice din cadrul Ministerului de Interne. Fostul general a asigurat totodată că nu a vrut decât să-și intimideze victima, legându-i o curea la gât, dar pe care, accidental, a strâns-o prea mult, potrivit deciziei judecătorești. "Acuzatul a explicat că nu a încercat să-l omoare pe Gongadze (…). Potrivit acestuia, moartea a fost accidentală", relatează textul. Întrebările cu privire la cei care au ordonat această crimă încă generează controverse, apropiații victimei acuzându-l pe Leonid Kucima, președintele Ucrainei la acea vreme, care însă neagă orice implicare în acest caz.  Parchetul a demarat în martie 2011 urmărirea penală împotriva lui Kucima, pe baza interceptărilor telefonice realizate în secret de către o gardă de corp a președintelui ucrainean.  Pe întregistrări, o voce asemănătoare cu a lui Kucima, sugerează eliminarea jurnalistului, care a "întrecut limita". Criminalul a ascultat sentința într-o cușcă de fier, înconjurat de patru polițiști cu cagule.

Mădălin Necșuțu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.