
Un studiu efectuat de compania OnePoll și citat de „Daily Mail“ arată că unul din cinci angajați își urăște colegii de birou, iar două treimi se bârfesc între ei. Mai mult, unul din patru angajați recunoaște că și după plecarea de la birou are gânduri negre legate de colegi. Același studiu arată că femeile își bârfesc mai des colegii, comparativ cu bărbații. O femeie petrece 20 de minute pe zi plângându-se de un coleg de față cu altă persoană, pe mail sau prin mesaje online. Două din cinci femei au trimis astfel de mesaje în ultimele zile, față de unul din cinci bărbați. Colegii le enervează pentru că sunt geloși sau pentru că reprezintă o amenințare, în timp ce bărbații sunt deranjați de lenea celorlalți. O treime dintre angajați își urăsc atât de mult colegii încât nu socializează cu aceștia în afara serviciului. De asemenea, studiul arată că de vină pentru această situație tensionată sunt șefii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















